Privirea lui Isus sfredelea inimile fariseilor și ale cărturarilor, care-L ascultau, și vedea păcatele lor ascunse, lăuntrice, mai puțin discernibile din afară. Vieții de rutină a fiului mai mare nu-i lipsea decât o criză survenită pe neașteptate, pentru ca apele din inima lui să fie răscolite și necurății spirituale, depozitate acolo de multă vreme, să fie scoase la lumină. Păcatele de atitudine, invizibile, nebănuite, și greu de detectat de către cei mai mulți oameni, când se întâmplă să fie provocate, se materializează în fapte concrete, manifestate în văzul tuturor. Chiar un fapt pozitiv și fericit, cum a fost primirea fiului pierdut, a putut provoca o izbuncire de mânie în inima fratelui mai mare.
Primul semn al crizei lui interioare a fost refuzul de a intra în casă, de parcă n-ar fi putut respira un aer infestat de prezența păcătosului său frate, întors din țara depărtată, și nu putea risca să se contamineze în prezența unui om care descindea dintr-un tărâm necunoscut lui. În pământul sterp al inimii sale, ne-binecuvântat de ploile milei și ale dragostei, floarea iertării nu putea prinde rădăcini. Lezat în orgoliul lui de fiu cuminte, el adăuga întregii situații un puternic iz religios, ca să-i sporească dramatismul.
Izbucnirea de mânie și neputința de a-și ierta fratele nu se opresc aici, ci trădează o atitudine lipsită de respect și față de tatăl lui (29), o atitudine care mocnea ascunsă în inimă de multă vreme și căreia nu-i lipsise decât prilejul să răbufnească, trădată prin reproșuri critice la adresa tatăl său. Nu numai că nu-și poate ierta fratele, dar îl găsește vinovat chiar pe cel mai bun părinte.
Cuvintele pline de dezgust cu care se referă la fratele lui, în dialogul cu tatăl, sugerează clar faptul că-l considera străin lui: “acest fiu al tău” (vers. 30), dar tatăl are grijă să-l corecteze, amintindu-i că-I era fiu și, prin urmare, el însuși era dator să-l accepte și să-l iubească în mod frățesc: “acest frate al tău” (32). Lui John Wesley, într-o confruntare verbală cu un om important al vremii sale, i-a fost dat să audă astfel de cuvinte, rostite într-o manieră declarativă: “Eu niciodată nu iert!” Slujitorul lui Dumnezeu i-a replicat, în conformitate cu Scriptura: “În acest caz, domnule, sper că niciodată nu păcătuiți”.
Gelu 