Te-ai întrebat vreodată, cum ai să reacționezi în ziua “când se surpă temeliile” (Psalm 11:3)? Când se vor prăbuși fundațiile existenței tale, pe care ai plănuit-o în detaliu, în care ai investit tot ce ești și tot ce pozezi, în care te-ai instalat confortabil, pe a cărei durabilitate contezi să rămână în picioare până la capătul zilelor tale?
Surparea temeliilor nu-i doar o posibiltate îndepărtată, sau o probabilitate pe care o aplici de obicei la alții, nu doar un spectru slab definit care poate fi ignorat, ci o sabie a lui Damocles care atârnă amenințător deasupra capului. În principiu o ști, ea stăruie într-un ungher al minții pe care eviți să-l vizitezi. Un faliment în afaceri, o pierdere ireparabilă în familie, un accident, o boală incurabilă, lista este suficient de lungă pentru a include surpriza, neașteptatul și ne-planificatul.
Dar, este posibil a include în planificare o atare eventualitate? Puțin probabil. Surpriza elude și desfide planificarea. Prin definiție, planificările noastre includ, în mod selectiv, eventualități pe care le calificăm doar în termeni optimiști. Optimismul este zidit în noi prin definiție, “by default”. Ca și creștini, suntem tributari optimismului, în parte, prin interpretarea eronată, triumfalistă, a promisiunilor biblice.
Surparea va sosi uneori ca un cutremur de pământ, alteori ca un tsunami, când toate lucrurile vor conspira împotriva ta. Peste neprihănitul Iov surparea s-a năpustit din toate direcțiile într-o singură zi. Chiar și soția lui și-a ridicat glasul împotriva sa în ziua fatală, de parcă n-ar fi fost suficiente.
Și mașinațiile împotriva ta vor fi stârnite tot în spațiul spiritual, unde pârâșul este activ zi și noapte, unde el te acuză în fața Judecătorului, uneori pe drept, alteori pe nedrept. Dacă te lasă în pace, dacă te ignoră, ar putea însemna că nu-l deranjezi, că eficiența ta spirituală lasă de dorit, că ești un credincios “căldicel”, ca cei din Laodicea. Apostolul ne asigură că “toți ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Christos Isus, vor fi prigoniți” (2 Timotei 3:12).
Pe când Baruc, secretarul profetului Ieremia, simțea primele trepidații ale seismului care-l amenința, Domnul îi trimitea acest mesaj, “Tu zici, vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea, îmi sleiesc puterile suspinând și nu găsesc odihnă” (Ieremia 45:3). Domnul, însă, îl apostrofează la modul interogativ și imperativ, “Și tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele … Căci, iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură”. Nimeni nu va fi scutit. Dar, cât de interesant că mai totdeauna există un “dar”, astfel că Domnul adaugă asigurarea că, “ție îți voi da ca pradă de război viața ta, în toate locurile unde vei merge”. Cât despre Iov, “În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi” (Iov 42:12).
Dacă ai inclus în planificările tale doar lucruri benefice, doar avantaje personale, cele rele pot izvorî din faptul că ești prins la mijloc într-un conflict spiritual vechi de când lumea. Suferința te obligă să te bizui pe Dumnezeu, nu pe planificările tale.
David, autorul psalmului, știa că “Domnul cearcă pe cel neprihănit” (Psalm 11:5), că surparea temeliilor poate fi un test pregătit de Dumnezeu. Surparea îngăduită peste cei drepți este strict controlată de Tatăl. Peste credincioși suferința vine spre desăvârșire, cum a fost îngăduită chiar peste Isus Christos (Evrei 2:10). De remarcat că versetul începe cu “Se cuvenea”. Dacă s-a cuvenit pentru El, se va cuveni cu atât mai mult și pentru tine.
Prin surparea temeliilor tale, Domnul îți refuză controlul asupra propriului destin. O face, de fapt, spre binele tău.
Gelu 