Călătorie Fără Destinație?

Ne sar în ochi lozinci de toate culorile și ne vibrează în urechi slogane receptate din toate direcțiile. Fiecare vrea să fie băgat în seamă, tot omul are ceva de spus. Iar dacă n-are, preia din stânga și din dreapta lozinci sonore, fără a-și bate capul să verifice și veridicitatea mesajului lor. E de-ajuns să sune bine la ureche și să fie afișate la vedere. Puțină deliberare mentală ar dovedi eronate logic multe din mesajele la modă.

Mesajul, ubicuu prin feluritele-i variante, care de data asta mi-a atras atenția, sună cam așa, ”It is not the destination, but the journey that matters”. În decurs de câteva zile l-am auzit repetat cu nedisputată convingere, în variantă sonoră, de două-trei ori.

Chipurile, călătoria ar fi importantă, nu destinația spre care te îndrepți. A te afla pe drum contează. Cu alte cuvinte, nu contează ce faci, important este să te afli în treabă. Nu contează unde ajungi, atâta vreme cât te simți bine călătorind. În acest spirit, viața devine un fel de dolce far niente perpetuat zi după zi. Îndemnul, subtil și amăgitor, este să-ți investești timpul și energia în plăcerea de a „călători”, indiferent că ajungi undeva sau ba, că realizezi ceva sau nu. Înseamnă a te mulțumi cu meseria de „călător”.

Dacă nu ți-ai propus să ajungi într-un anumit loc, pașii tăi nu se vor însuma în ansamblul unei călătorii. Fără destinație, calea, drumul și direcția se dizolvă într-o continuă rătăcire spre un orizont fără repere. Fără destinație (scop) călătoria (procesul) poate deveni un exercițiu în inutilitate.

De fapt, ideea de călătorie depinde în chip vital de conceptul de destinație. Destinația poate exista prin sine, fără ca travaliul călătoriei spre ea să fie materializat, dar o călătorie fără destinație rămâne o contradicție în termeni. Pe de altă parte, poți viza o destinație și să nu miști un deget (de la picior) spre a te apropia de ea, în care caz călătoria se condamnă la condiția de visare.

Se spune că fostul senator american Dwight W. Morrow își scotocea disperat buzunarele să afle biletul de călătorie, în timp ce trenul părăsea gara orașului New York.

”Trebuie neapărat să-l găsesc”, murmura el agitat.

”Nu vă faceți griji, domnule senator”, căuta conductorul să-l liniștească. ”Sunt convins că aveți bilet. Când îl găsiți, expediați-l pe adresa căilor ferate”.

”Nu asta mă îngrijorează pe mine”, replică senatorul, ”Am nevoie să găsesc biletul, ca să știu unde trebuie să cobor”.

Un vechi proverb spune că, odată pășit peste pragul casei, cea mai dificilă parte a călătoriei a fost făcută. Pasul prim, peste prag, include în el intenția, deliberarea, decizia, pregătirea și startul spre destinația fixată. Ce urmează, a devenit de-acum o chestiune de perseverență spre țel, o multitudine de pași, fiecare din ei conținând în sine potența de a confirma sau infirma intenția inițială.

Când destinația (țelul) este clar stabilită, dorită din toată inima și voința s-a angajat ferm în atingerea ei, calitatea călătoriei va conta mai puțin. Mai mult, nici lipsa unui drum nu va constitui un obstacol pentru călătorul decis să ajungă la țelul propus. Spre fiecare destinație cunoscută astăzi a trudit cândva un deschizător de drumuri.