După ce am aruncat o scurtă privire spre răzvrătirea fiului mai tânăr, urmărind incursiunea lui în țara depărtată și, în final, întoarcerea în casa tatălui, ne-am aștepta ca, prin contrast, fiul cel mare, care a rămas cuminte acasă, să ni se prezinte într-o lumină net favorabilă. Surprinzător, lucrurile nu stau așa, după cum aflăm din partea a doua a pildei fiului risipitor.
Câtă vreme fiul pierdut se afla departe de casă, fratele său nu i-a simțit lipsa, dimpotrivă, s-a folosit de situație ca să-și lustruiască mai bine imaginea proprie. Îl vedem legănându-se mulțumit în iluzia neprihănirii sale, fără să fie contrazis de nimeni și de nimic (cel puțin până la întoarcerea fratelui său). Postându-se ferm cu picioarele pe piedestalul comparației cu alții, privea de sus la fratele lui, îl judeca cu asprime și-l condamna în contumacie. Afla în sine merite care să-i justifice poziția înălțată, cel puțin în proprii săi ochi. Surprizele, însă, nu aveau să întârzie, să se furișeze pe nesimțite în viața lui bine ordonată și să-i zdruncine din temelie confortul îndrăgit.
Imaginea despre sine, pe care omul se străduiește s-o proiecteze în afară, poate înșela pe alții, dar numai până la apariția crizei finale, care-i revelează adevăratul caracter. Primindu-l acasă pe fiul cel tânăr, pocăit în țara depărtată, tatăl celor doi fii surpa soclul de sub picioarele fratelui mai mare, deprivându-l de termenul de comparație, care-i îngăduise până atunci să iasă în evidență, în defavoarea celuilalt.
Deznodământul neașteptat al escapadei fratelui mai tânăr și restaurarea lui la poziția de fiu îl obligă pe fratele mai mare să-și reveleze profilul moral sau, cum spunem noi pe românește, să-și dea arama pe față. În timp ce fiul cel tânăr își vine în fire, fratele lui își dă în petic …
Cheia interpretării pildei fiului risipitor o găsim în primele două versete ale capitolului al 15-lea din Evanghelia lui Luca, unde ni se dezvăluie și prilejul rostirii ei, iar cele două pilde anterioare ne poartă succesiv prin fazele interpretării ei. În timp ce “vameșii și păcătoșii” din versetul 1 se referă la fiul cel tânăr, “fariseii și cărturarii” arată cu degetul spre fiul cel mare. Ascultând pilda cu oaia pierdută și cea cu leul de argint pierdut, fariseii și cărturarii au înțeles (cu satisfacție, consimțind întru-totul cu El) că Isus vorbea despre păcătoșii care au nevoie să fie căutați și mântuiți. Nu situația lor spirituală era pusă în discuție!
Au trebuit să aștepte liniștiți până la finalul pildei, într-o minunată mânuire de măiestrie literară a Domnului, ca să afle că erau și ei vizați împreună cu păcătoșii, căci “El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor” (1 Corinteni 3:19).
Am fost plăcut surprinși să-l vedem pe mezin pășind hotărât pe drumul întoarcerii acasă, aruncându-se în brațele tatălui, care-l primea cu bucurie și-l săruta cu dor. Pentru fratele mai mare surpriza întoarcerii mezinului a fost una neplăcută. Cât despre fiul risipitor, surpriza trăită de el la întoarcere a fost una dublă. Mai întâi, el s-a văzut primit cu bucurie de tatăl său, iertat și restaurat în mod public, dar respins cu dispreț de fratele lui.
Gelu 