Deși cuvintele din titlu au fost adresate de apostol familiei creștine cu două mii de ani în urmă, mi se pare că de incidența lor nu putem scăpa nici noi astăzi, când ele capătă aplicabilitate universală, sugerând o precipitare a evenimentelor mondiale, de care nu putem rămâne neafectați, și o urgență personală în pregătirea pentru deznodământul final al istoriei. La urma urmei, fiecare pentru el însuși; Împărăția cerurilor se ia cu năvală.
Peste noi toți a venit sfârșitul veacurilor, în fața noastră stau pilde convingătoare, nouă ne este adresat mesajul trezirii, dar continuăm să trăim ca și cum lumea ar fi a noastră și vremurile ne-ar fi prietene la cataramă. Amăgirea pândește la fiecare colț de stradă, înșelăciunea găsește poarta multor case larg deschisă și somnul se furișează pe fereastră. Cine va scutura patul, ca să ne trezească din dulcele somn al amorțelii?
Țara lui Israel rămâne un subiect frecvent în atenția presei. Lucrurile care se întâmplă acum în țărișoara de puțină însemnătate geografică trimite valuri seismice de nivel tsunamic peste tot globul. Acolo, în Israel, se află buricul pământului, iar pântecele terestru pare cuprins acum de spasme din ce în ce mai violente. Țara lui Israel, înfiptă ca un ic în coastele grosolane ale țărilor dimprejur, simte strânsoarea de menghină a vrăjmașilor ei. De prin mlaștinile fetide ale planetei albastre ura pentru poporul ales se ridică în valuri groase.
Ca urmare a situației din Orientul Mijlociu, prin biserici se mai aude uneori învechitul îndemn “Să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului!” Un simțământ nefavorabil se iscă în inima mea de fiecare dată, când aud un astfel de apel la rugăciune. Chemarea din Psalmi este expirată de peste două mii de ani. N-a fost pace pentru Israel în cele două milenii trecute, iar mântuirea poporului ales nu se va realiza pe drumul păcii. Dimpotrivă, de fiecare dată când o cititm, Scriptura ne amintește că Salvatorul lumii “A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit”, iar Matei înregistrează strigătul lui Christos, când scrie, “Ierusalime, Ierusalime … De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” Răspunsul copiilor lui Israel la chemările repetate ale lui Christos rămâne încă același tranșant și ofensator “nu vrem”. Pacea n-a fost niciodată un argument convingător pentru acest popor încăpățânat, fapt confirmat din plin de-a lungul istoriei lui.
Simpatizez și eu cu poporul ales, la fel ca cei mai mulți dintre credincioși, dar nu pot uita că “o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ținea până va intra numărul deplin al neamurilor”, după cum scrie Pavel, omul care purta “o durere necurmată în inimă” din pricina condiției în care stăruia neamul căruia îi aparținea prin naștere. A ne ruga pentru Israel rămâne un deziderat creștin și cred că interesul nostru ar trebui tradus într-o dorință arzătoare pentru trezirea lor din împietrire. Da, întoarcerea lor va fi o minune, care va uimi lumea, dar până atunci să nu uităm condiția lor spirituală actuală, căci “În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași”.
Nu va fi pace pentru israeliți atâta vreme cât nu-L vor accepta pe Mesia. Profetul Daniel ne asigură că “este hotărât că războiul va ținea până la sfârșit”. Rugându-ne pentru mântuirea lui Israel, ne rugăm pentru revenirea lui Christos; dacă mai iubim acest eveniment final, așa cum l-am iubit în dragostea dintâi.
Gelu 