-”Ano, de ce nu rogi pe Tatăl tău ceresc să dea apă în fântână? Să ne scutească de truda de a căra apă din sat.”
Henry se lăsă satisfăcut pe spătarul scaunului, mestecând cu gura plină din delicioasa plăcintă cu carne, pe care Ana știa s-o facă atât de gustoasă. El rosti cuvintele mai mult în glumă, dar când văzu că Ana o luă în serios, se grăbi să adauge,
-”Am coborât și astăzi în fântână. E seacă de apă ca podeaua bucătăriei”.
-”Tocmai când avem mai multă nevoie de apă”, adăugă fratele lui.
Cina se încheia cu câteva zâmbete obosite pe seama glumei nereușite a lui Henry. Oamenii se întorceau la treburile lor, care se prelungeau până după căderea întuneriului, în mare parte din cauza lipsei de apă în fântână. Din Iunie până prin Septembrie în fântâna lor nu era strop de apă. În fiecare dimineață era nevoie să încarce butoaiele în căruță și să aducă apă pentru nevoile casei și adăparea animalelor de la un kilometru depărtare de casă. Muncă în plus care-i abătea de la treburile gospodăriei.
Rămasă singură în bucătărie să spele vasele și să pună lucrurile la locul lor, în mintea Anei stăruia întrebarea lui Henry. Toți știau că Ana era o fată credincioasă și că, de multe ori, Dumnezeu îi asculta rugăciunile. Henry uită curând de provocarea aruncată Anei, cum de multe ori obișnuia s-o tachineze cu privire la credința ei. Nu însă și Ana. Pentru ea cuvintele lui Henry sunau ca un test, atât al credinței ei cât și al credincioșiei Tatălui ei.
Ana se retrase în cămăruța ei la etaj și, ca în fiecare seară, se plecă pe genunchi în rugăciune.
-”Tată ceresc, Tu ai auzit ce a zis Henry în seara asta. Dacă eu mă voi ridica duminică în biserică să recit versetul după care Dumnezeu împlinește toate nevoile mele după bogățiile slavei Sale în Christos Isus, dar Tu nu dai apă în fântână, ei nu vor crede Cuvântul Tău”. Cu multe alte cuvinte, Ana se rugă și încheie în final,
-”Acuma Tată, dacă eu sunt credincioasa care pretind a fi, și dacă Cuvântul Tău este adevărat, mâine dimineață mă aștept să fie apă în fântână”. Apoi se culcă.
Când Ana coborî în bucătărie devreme a doua zi dimineața, Henry se pregătea să plece după apă. Ea luă cele două găleți de lângă sobă și se duse la fântână. Amuzat, Henry o urmărea cu privirea prin fereastra bucătăriei. Naivitate de fată simplă, gândi el. Acum îi părea rău de gluma făcută în seara trecută. Nu-i spusese el că fântâna era uscată ca piatra?
Ana agăță prima găleată de scripetele fântânii și o coborî încet în fântână. De la fereastra unde se afla, ușa bucătătiei fiind lăsată deschisă, Henry putu să audă plescăitul inconfundabil când găleata atinse nivelul apei. Ana umplu găleata și se opinti s-o ridice, întorcând din greu la vinciul fântânii. O puse alături și agăță a doua găleată, repetând manevra.
Când au fost pline, ea ridică gălețile și le duse în bucătărie. Se opri în fața lui Henry și le așeză pe amândouă la picioarele lui.
-”Acuma ce mai ai de zis?”
Henry îngăimă câteva cuvinte, mai mult ca să-și ascundă surpriza și încurcătura,
-”Ce să zic, de ce n-ai făcut-o mai devreme, să ne fi scutit de atâta pierdere de timp cu adusul apei?”
Credință simplă de copil? Poate că da. Ana era doar o fată în casă, angajată de familie să trebăluiască în bucătărie, să spele hainele și să țină casa curată. Rugăciunea poate fi atât de simplă, încât s-o înțeleagă și practice un copilaș de cinci anișori, dar și atât de adâncă, încât nu ajungi să-i sondezi profunzimea într-o viață de credință.
Sedimente de tot felul se depun sub oglinda fântânii și, nu după multă vreme, ajungem să ne mulțumim cu apă stătută, fără gust și fără prospețime. Fără răspunsuri la rugăciune. Lungi liste de rugăciuni afișate în unele biserici, neîmprospătate de ani de zile, stau mărturie tristă de rugăciuni neascultate. Uităm că răspunsul la rugăciune este CONDIȚIONAT și practicăm același ”business as usual”.
Este apă în fântâna ta? Dacă nu, cântă ca Israel în pustie (desigur, pe genunchi),
”Țâșnește, fântână! Cântați în cinstea ei! Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile, pe care au săpat-o mai marii poporului, cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!” (Numeri 21:17)
Gelu 