Omul Potrivit la Locul Potrivit


Se spune că, în secolul al 11-lea, regele Henrik al Bavariei, sătul de viața de curte și de presiunile slujbei de monarh, s-a dus la Richard, starețul mănăstirii din apropierea palatului, cerând să fie primit în viața monahală, hotărât să-și petreacă restul vieții ca simplu călugăr. Cât de aproape este, lingvistic, monarh de de monah!

– “Înțelegi, măria ta”, i se adresă starețul, “că în mănăstire cerința de bază este ascultarea fără crâcnire?”

– “Înțeleg”, răspunse regele. “Voi asculta de dumneata, după cum te va călăuzi Christos”.

– “Dacă-i așa, am să-ți spun acum ce să faci”, continuă starețul. “Întoarce-te la tron și slujește cu credincioșie lui Dumnezeu, acolo unde te-a așezat El”.

În toate afacerile omenești, a potrivi omul cu locul se dovedește un deziderat rareori realizat. Nenumărate necunoscute se interferează în proces și complotează împotriva acestui echilibru logic între cele două entități, pe care toată lumea îl admite în principiu, dar pe care mulți dintre cei interesați în el îl subminează din umbră.

Motivele pot fi multe, unele dependente, altele independente de factorul uman. Același “loc”, dacă se întâmplă să fie o situație favorizată, o poziție râvnită, sau orice alt avantaj, poate fi vizat și urmărit de o multitudine de persoane, obținut în cele din urmă, mai rar prin virtuțile competenței și mai des prin ne-virtuțile competiției, prin concurs de împrejurări, sau prin favoritism. Ca urmare, potrivirea, în înțelesul expresiei din titlu, are toate șansele să rămână un vis neîmplinit. Locul rămâne în continuare potrivit, prin natura lui, dar nu și omul care-l ocupă.

Armonizarea ideală între “loc” și ocupantul lui pretinde o calificare pe măsură din partea acestuia din urmă, atât pentru poziția respectivă cât și pentru slujba aferentă. Întrebarea care stăruie cu încăpățânare rămâne însă, ce sau cine ar fi calificat să perfecteze respectiva potrivire între om și poziție?

Înțeleptul Vechiului Testament a constatat, în urma observațiilor sale minuțioase asupra lumii, “că nu cei iuți aleargă, că nu cei viteji câștigă războiul, că nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți bogăția, nici cei învățați bunăvoința, ci toate atârnă de vreme și de împrejurări” (Eclesiast 9:11; 10:6-7), o tristă evaluare (cu tentă pesimistă) ce lasă un gust amar în gură. Nu calificarea își spune cuvântul în ocuparea locului vizat, ci mai degrabă o combinație de șansă, circumstanțe, favoritism și mașinații.

Din perspectiva divină, omul potrivit pentru locul vacant este căutat chiar de Dumnezeu, iar condiționarea lui se cheamă în primul rând disponibilitate personală și, în al doilea rând, calificare prin echipare de Sus, de către Cel ce l-a chemat în slujbă.

“Caut printre ei un om …” striga odinioară profetul în numele Domnului (Ezechiel 22:30), iar Domnul răspundea “Am găsit pe David … om după inima Mea” (Fapte 13:22). Iată calificarea!

Ești tu omul potrivit la locul potrivit? Este extrem de important să fii, de vreme ce  alternativa se cheamă impostură.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s