O nuntă cu cântece ar fi lucrul cel mai firesc pentru o nuntă care se vrea reușită. În schimb o nuntă “cu cântec” este una cu peripeții, cum nu de puține ori se întâmplă peste tot în lume. Așa zisa “întâmplare” buclucașă joacă tot felul de feste, ce cu greu ar putea fi anticipate și ulterior imposibil de împiedicat a deveni în lung și-n lat subiecte zemoase de bârfă.
De o asemenea nuntă a avut parte patriarhul Iacov. La instigația mamei sale Rebeca, Iacov obținea, prin fraudă, binecuvântarea de întâi născut în familie, binecuvântare cuvenită pe drept fratelui său Esau. Mai târziu, el primea în căsătorie, tot prin fraudă, de data asta înșelat de socrul său, pe întâia născută (în mod legitim) în familia lui Laban, în locul surorii ei mai tinere pe care Iacov o prefera. Cu adevărat, cine sapă groapa altuia cade în ea. Înșelătorul sfârșea prin a fi înșelat.
Imaginează-l pe proaspătul însurat trezindu-se a doua zi dimineața, după noaptea nunții, cu altă soție lângă el în pat, decât femeia iubită, pentru care a slujit unchiului său vreme de șapte ani. Imaginează-i surpriza, mânia și rușinea de a fi fost înșelat. Cum putea să-și mai arate fața printre oamenii locului? Devenea peste noapte subiect de bârfă, de glume și bătaie de joc. De sustras nu se putea sustrage de la festivitățile de șapte zile ale nunții orientale, măcar că și-ar fi dorit o săptămână de carantină autoimpusă. Se lăsa înduplecat însă când proaspătul socru îi promitea pe Rahela la sfârșitul săptămânii.
Laban avea să-i devină socru de două ori la interval de o săptămână. Și, colac peste pupăză, Iacov află că urma să slujească alți șapte ani pentru Rahela, ceilalți șapte ani deja slujiți pentru ea fiind transferați de Laban, în mod fraudulos, în contul Leii. A urmat încă o săptămână de festivități, de petrecere, de “veselie”, de cântece și jocuri? Nu știm. Știm însă că dramatismul s-a perpetuat în familia bigamă a lui Iacov, cu tensiuni, gelozii, intrigi și lupte. Vor fi fost deseori mandragore prin care să se resolve rivalitatea nocturnă între soții. Toate acestea atenuate într-o oarecare măsură de situația de a fi avut ca soții două surori. În timp, însă, bigamia evolua în poligamie, incluzând și pe cele două roabe ale soțiilor sale, oferite lui ca țiitoare. În acest sens era disponibil un ilustru precedent – nimeni altul decât bunicul, Avraam, care a acceptat pe Agar drept concubină, ca mamă surogat pentru întâiul său născut, cu consecințe atât de regretabile, care încă stăruie azi în lume, după patru mii de ani.
Imagineaz-o pe Lea, de-acum soția de facto a lui Iacov, plonjând în drama eternă de a nu fi dorită, de a se ști o impostoare, o intrigantă în cârdășie cu tatăl ei, de a trăi în competiție perpetuă cu sora ei într-o căsnicie nefirească, subminată de favoritism – această anomalie prezentă în orice căsnicie poligamă. Plângându-și soarta, fără speranță a fi iubită și fără scuză înaintea soțului, pe care l-a furat de la sora ei mai mică. Ce fel de viitor și-a așternut ea înainte?
Între timp, Rahela rămânea în culise, cu totul absentă ca personaj în drama nunții, în care era de așteptat să joace rolul principal de mireasă. A fost ea sechestrată în cortul vreunei mătuși sau al altei rudenii? A fost ea informată despre stratagema lui Laban. A fost ea înduplecată să consimtă la aranjamentul propus de tatăl ei, poate în virtutea cutumei tribale clamată de Laban, după care surorile urmau să se mărite în ordinea vârstei lor? Nu știm. Dar, oare ce fel de explicație a putut ea oferi lui Iacov în următoarele zile, când și-a făcut apariția pe scenă?
Gelu 