De ce ţi-e teamă nu scapi, ne asigură vorba din bătrâni. Din fericire, zicala se aplică suficient de rar, ca să poată căpăta putere de lege. Dar a sosit iarna și s-ar putea să ningă în zona ta câteva zile la rând, încât să nu mai poți ieși din casă decât apostolește. Și, cine știe, ar putea acoperi cu polei drumurile publice.
Natura și clima îți impun de data asta o altfel de carantină, respectată benevol mai ales de adulți și de bătrâni, Copiii sunt scutiți. Zăpadă mare, ger, dumuri blocate, copiii se bucură, zbenguindu-se prin nămeți, uitând de ora prânzului, de TV și de jocuri pe computer. Strada este a lor. Un dar de la mult blamatul moș gerilă.
Trebuie să recunoștem, însă, că spectacolul este fermecător, dincolo de orice descriere. Mai cu seamă brazii arată grozav de chipeşi, înfofoliţi în cojoace albe de iarnă, ținându-se de mână, creangă lângă creangă, să facă față gerului aspru. În comparaţie cu ei, ceilalţi copaci, precum şi pomii fructiferi din grădină, se străduiesc în zadar să-şi ascundă crengile scheletice sub panglici albe de omăt.
Admirând minunea de afară, ce ascunde privirii schilodul peisaj hibernal, de parcă nici n-ar mai exista, gândul ni se duce la albul, “ca zăpada”, al iertării lui Dumnezeu, cu care ne acoperă El toate greşelile. Greșeli, pe care le numim astfel în mod euphemistic oricând vorbim despre ele, dar despre care știm noi foarte bine ce soi de greșeli sunt de fapt. Dumnezeu însă le iartă și nici nu le mai vede.
Se țes chiar acum haine noi în Cer, albe, croite după măsura noastră, robe ale neprihănirii care nu mai pot fi nici pătate nici mânjite. Așteaptă acolo Sus, oferite spre “cumpărare” bisericii din Laodicea, împreună cu aur curățit prin foc și doctorie pentru ochi. Oferite chiar și nouă. Întrebarea este însă, știi cum le poți cumpăra și tu? Știi ce monedă, ce fel de valută, are trecere acolo Sus?
Doar ramurile goale şi strâmbe ale copacilor, care suntem noi înșine, în “iarna” lumii în care viețuim, fac notă discordantă cu fundalul imaculat, amintindu-ne de obiceiuri şi năravuri vechi, care nu dispar din făptura noastră odată cu iertarea lui Dumnezeu. Acolo suntem chemaţi noi, să ne opintim din toate puterile. Crengile neroditoare ale firii vechi trebuiesc frânte fără milă și regrete și aruncate într-o uitare asemănătoare iertării lui Dumnezeu.
Mai devreme sau mai târziu, asperitățile iernii sufletești se vor instala și în viața ta, cu furtună, cu crivăț înghețat, cu polei, cu singurătate, cu lipsă de înțelegere, cu înstrăinare sau poate chiar cu abuz. Ideal și înțelept ar fi să te pregătești în avans a face față iernii lăuntrice, la fel cum te pregătești pentru iarna de afară și pentru celelalte eventualități ale vieții.
Gelu 