Cine Este Aproapele Meu?


(continuare)

Diferenţa între indiferenţă şi interes pentru aproapele o face numai dragostea. Ea vede în el pe semenul de același rang, de aceeaşi valoare şi însemnătate. Ea este pregătită pentru întâlniri care pe alţii îi surprind neplăcut, ea nu strâmbă din nas, ci-şi suflecă mânecile, spală picioarele sfinţilor, leagă rănile celor bolnavi, se cheltuieşte pe sine și nu aşteaptă nici plată nici răsplată. Dragostea “este plină de bunătate”, tocmai ingredientul necesar pentru a întinde o mână de ajutor. Versiunea King James a Bibliei traduce noţiunea de dragoste cu “charity”!

Primejdia de a ne practica religia complăcându-ne în generalităţile credinţei, fără a ne implica în practicalitea ei, pândeşte la fiecare pas. Dovada religiei adevărate rămâne slujirea, iar puterea de convingere a unei fapte bune nu poate fi accentuată suficient. Beneficiarul ei discerne spiritul în care fapta este făcută, lucru care poate prelungi efectul faptei la proporţii nebănuite, afectând lăuntrul persoanei respective şi schimbând destinul ei etern.

Interesantă această noţiune de “aproapele” în Biblia românească. Cuvântul care o desemnează este un substantiv derivat din adverbul “aproape”, căruia i s-a adăugat articolul hotărât. Este un cuvânt cu flexiune redusă. În lipsa uneltelor lingvistice de cercetare a istoriei acestui cuvânt, nu putem fi cerţi cu privire la apariția lui. Persistă însă sentimentul că termenul a fost creat de unul din traducătorii în româneşte ai Bibliei, din nevoia de a reda noţiunea respectivă, în lipsa unui termen adecvat în lexicul vremii respective. Ca argument secundar aş aminti redarea similară, aproape identică, în limba franceză, “prochain” şi italiană, “prossimo”, similară în engleză, “neighbour”, a aceleiaşi noţiuni. Fără îndoială că traducătorii Bibliei în limba română au consultat alte traduceri, existente deja în limbile europene de mare circulaţie ale vremii.

Învăţătorul Legii întreba de pe o poziţie defensivă, cu gând să se îndreptăţească, “şi cine este aproapele meu?”. Răspunsul la întrebarea lui pare a fi cel ce “căzuse între tâlhari” (10:36), dar lucrurile nu stau aşa. După încheierea pildei, ca să pună răspunsul în perspectiva corectă, Isus adresează cărturarului o altă întrebare, “Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” Notăm mai întâi sintagma “a da dovadă”, în contrast cu a pretinde. Apoi, în al doilea rând, observăm că, din nou, învăţătorul Legii cunoştea răspunsul la întrebarea Domnului, când răspundea, “Celce şi-a făcut milă cu el”.

Numai că, de data asta, se află prins definitiv în capcana îndreptăţirilor sale. El află (şi noi odată cu el) că nu omul jefuit este aproapele, cum crezuse, ci el insuşi. Aproapele nu este omul căzut în nevoie, ci omul aflat in poziţia de a-l ajuta pe acesta din urmă. Aşa se explică dubla recomandare a lui Isus, “Du-te de fă şi tu la fel” (10:28,37). Astfel, ajuns la întâlnire cu omul aflat în impas, întrebarea, “Este el aproapele meu?” devine superfluă. Adevărata problemă de rezolvat rămâne acum, “Sunt eu cu adevărat aproapele lui?”

One thought on “Cine Este Aproapele Meu?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s