Înțelegeri Greșite

Cu ani în urmă, pe când se citea în biserică pasajul despre vindecarea lui Naaman Sirianul, m-a frapat pentru prima dată observaţia că întreaga istorie este tivită cu o salbă de neînţelegeri. Mai toate personajele implicate în cele întâmplate “se fac vinovate”, într-o măsură mai mică sau mai mare, de lipsă de înţelegere a lucrurilor, de interpretări greşite a faptelor.

Fetița Roabă

Care ar putea fi neînţelegerea acetui sufleţel inocent care, în candoarea lui, aduce nădejdea vindecării de lepră în familia pe care o slujea? Neînţelegerea ei ar fi credinţa că “proorocul l‑ar tămădui de lepra lui”. Ştim că Dumnezeu este Cel ce vindecă, şi mai bine decât noi o ştiau profeţii. Dar asta nu diminuează cu nimic aportul fetiţei. Nu înţelegerea ei a dus la salvarea stăpânului ei, ci credinţa ei, principiu ce se aplică la fiecare dintre noi. Poate lipsi o înţelegere deplină în mintea noastră, dar inima nu poate fi lipsită de harul credinţei.

Fetiţa a spus stăpânei ei, soţia a spus soţului ei, care la rândul lui a spus “stăpânului său”. Iată că fiecare avea un stăpân şi tot aşa stau lucrurile şi astăzi.

Împăratul Siriei

Nu ştim cât de curată s‑a transmis informaţia până la împărat, dar aflăm din Scripturi următoarea lipsă de înţelegere. Împăratul Siriei dă generalului său scrisori de recomandare pentru curtea împărătească din Samaria. Şi, ca suveran, el scrie: “Acum … îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să‑l vindeci de lepra lui”. Scurt şi răspicat. Textul sugerează cu acurateţe tonul împăratului, în timp ce dicta scrisoarea. Monarhul din Samaria n-avea decât să se conformeze şi să‑l vindece pe generalul sirian. Putem înţelege că împăratul Siriei folosea stilul diplomatic al vremii şi nu putea să scrie direct prorocului. El se adresa pe calea ierarhică bine cunoscută lui. Şi cum el era stăpânul, nu scăpa ocazia să i‑o amintească suzeranului său. Ceea ce nu ştia acest împărat, era faptul că vindecarea se cere pe cale ierarhică mergând de jos în sus, apelând la Stăpânul tău, nu poruncind supusului tău. Ben Hadad credea că Elisei era supus împăratului Ioram, primea ordine de la el şi că nu va putea rezista darurilor substanţiale purtate de carele lui Naaman.

Împăratul lui Israel

De partea lui, împăratul lui Israel a intrat în panică la primirea soliei. Sfâşierea hainelor vorbeşte cu elocvenţă despre ananghia în care Ioram se credea. El judeca în termeni politici şi nu se gândea decât la sine însuşi: “el caută prilej de ceartă cu mine”. Cum de nu şi‑a adus aminte de Dumnezeu şi de profetul Elisei? O fetiţă îşi aduce aminte în ţara robiei, în vreme ce împăratul lui Israel uită în palatul regal.

Naaman

Naaman a fost omul în cauză, bolnavul incurabil, care începuse a gusta din dulceaţa speranţei. Soarta lui era în joc. Se găsea prins într‑un mecanism pus în mişcare de credinţa unui copil, un mecanism pe care nu‑l putea controla, lucru care-l făcea mai vulnerabil, mai predispus la neînţelegeri şi greşeli. După înjositorul drum făcut până la poarta casei lui Elisei, generalul nu mai poate face şi următorul gest de umilire. Întodeauna mai este o treaptă de coborât pe scara umilinţei!

Profetul nici măcar nu iese să‑l întâmpine pe reputatul general, să‑l salute respectuos şi să se declare fericit că‑l poate vindeca. Îl trimite în schimb (printr‑un sol) la Iordan. Naaman s‑a mâniat şi a plecat, rostind cuvinte care trădează totala lui lipsă de înţelegere. I se cerea să coboare prea mult; de la curtea lui Ben Hadad, care îi datora recunoştinţă, până la poarta lui Elisei ‑ un lung coborâş; de la “invizibilul” Elisei până la Iordan ‑ şi mai mult. Dar cât de uşor de făptuit, totuşi!

Problema lui Naaman se revelează în versetul 11, care desfăşoară povestirea în continuare: “Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui …” Naaman vorbeşte despre divinitate ca Dumnezeullui Elisei. Dar Dumnezeu voia să fie şi al luiNaaman. Până acum, vorbind despre boala lui, Scriptura foloseşte de trei ori expresia “lepra lui” (2 Împăraţi 5:3, 6, 7). Până la momentul respectiv, a lui Naaman era doar lepra. Biblia insistă asupra faptului, repetându‑l de trei ori. Cum nevoia lui reală era Dumnezeu, Naaman se afla extrem de aproape de ţintă, nu mai trebuia decât să devină conştient de nevoia sa.

Sfatul bun al slujitorilor a biruit însă şi, în vreme ce se scaldă de şapte ori în Iordan, Naaman are vreme să cugete la nebunia trufiei lui, să privească cu silă la pielea trupului său acoperit de lepră, stigmatul de neşters şi simbolul pierzării sigure. Are vreme să‑şi răcorească supărarea în apa Iordanului, să se umilească în faţa propriilor lui slugi, să privească la măgarii încărcaţi cu aur și argint ‑ avuţia inutilă, care nu‑l putea ajuta cu nimic.

Iordanul era graniţa, dar nu între două ţări, ci între două vieţi. În Marea Roşie asupritorii lui Israel au murit înecaţi de ape; în Iordan stăpânitorii lui Israel au putut fi mântuiţi. Iordanul este râul pocăinţei, în el vor sta împreună Ioan şi Isus, Vechiul şi Noul, la graniţa dintre legăminte.

Elisei îl primește pe Naaman şi stă de vorbă cu el, dar numai după ce fusese vindecat de lepra lui. Nu vi se pare semnificativ? Iar Naaman proclamă acum pe adevăratul Dumnezeu.

Ghehazi

E greu să priveşti argintul și aurul adus din Siria cum se întoarce înapoi, chiar dacă n‑au fost aduse pentru tine. În vreme ce Elisei nu pare a fi conştient de ceea ce pierde, de ce n‑ar fi slujitorul lui omul cu capul pe umeri? Dar, a şti când momentul este prielnic, rămâne o artă: “Este oare acum vremea de luat argint…?” Profetul ştia în duhul lui, care erau lucrurile la care râvnea Ghehazi. Slujitorul îşi făcuse socoteala cam cât l‑ar costa o gospodărie bine pusă la punct (un talant de argint) şi doar atâta cerea de la Naaman. Dacă ar fi fost vremea de primit daruri, Elisei ar fi dat o parte şi slujitorului său.

Minciuna este calea pe care vine banul nemuncit. Este justificarea mijloacelor murdare, este paravan folosit de conştiinţa vinovată, iluzia cu care omul se îmbată, dornic să fugă de realitatea rătăcirii sale. Este paradoxul păcatului. Omul ştie că nu este bine, dar nu vrea să aceepte ideea, nu se poate smulge din dulcea iluzie a plăcerii, pe care crede că “prada” i‑o oferă.

Advertisement