2 Împărați 5
O fetiţă isteaţă, fără îndoială, o fetiţă precoce, judecând omeneşte; dar dincolo de tot ce poate fi explicat omeneşte, o fetiţă inspirată şi folosită de Dumnezeu pentru iniţierea unei lucrări de proslăvire a Numelui Său şi împlinire a planurilor Sale. Deşi doar o roabă în casa generalului bolnav, fetiţa se afla la curent cu starea de fapt a familiei, fie că auzise ceva, fie că faptul era bine cunoscut, fie că ştia să observe ce se întâmpla în jurul ei şi să tragă concluzii.
Dar, cum de nu i s‑a păstrat numele, la locul cuvenit pe paginile Scripturii? A fost gestul ei de mică însemnătate? De fapt scurta ei apariţie pe scenă a declanşat întregul eveniment. Un commandant de armată şi doi împăraţi, slujbaşi de rang înalt, profetul lui Dumnezeu şi slujitorul lui, s‑au găsit dintr‑odată, şi fără voie, implicaţi într-o lucrare stârnită de scurta intervenţie a fetiţei de… nu ştim câţi anişori, şi fără nume. Schimbările aduse în vieţile persoanelor în cauză aveau să fie dramatice şi cruciale. Viaţa lor lua o turnură nebănuită, nesperată şi, din păcate în unele cazuri, tragică.
Cine să fi fost acest copil fără nume, însă cu o pregnantă prezenţă în viaţa reală? A fost şi rămâne, cel puţin în mod potenţial, copilul născut în fiecare familie de credincioşi, care aşteaptă a fi crescut pentru un destin care să conteze. Fiecărui copil îi corespunde o speranţă, sau un vis. Fiecare copil se naște un geniu potențial, spun psihologii, depinde însă de părinți și de alți factori ai vieții dacă potențialul se realizează sau nu. Fiecare copil născut în familie de oameni salvaţi de Isus Christos are dreptul să crească un Moise, o Estera, un Daniel, o Tabita, un Timotei, ori poate doar un anonim, destinat ca semn de circulaţie la încrucişare de drumuri, în viaţa oamenilor vizaţi de Dumnezeu.
Dar câţi dintre ei au şansa să devină ceea ce pot şi au dreptul să fie? Părinţii au de obicei alte planuri cu privire la copii, limitându-le destinul la ceva foarte prozaic ‑ un copil cu nume, cu profil clar definit, cu carieră aleasă prin decizia lor, în care nu mai rămâne nimic în suspensie, nimic disponibil pentru planurile lui Dumnezeu, care mai întotdeauna “se întâmplă” să fie diferite. Este nevoie, de multe ori, ca Dumnezeu să‑l facă “rob” pe copil, înainte de a‑l putea folosi. Ne vin imediat în minte exemple clasice: Iosif, Samuel, Moise, Estera, copii ceruţi de Dumnezeu, sau luaţi din casa părintească şi crescuţi în casa lui Dumnezeu. Crescuţi pentru jertfă, pentru salvarea altora, nu pentru un viitor confortabil, care din perspectiva lui Dumnezeu rămâne doar un potenţial nefructificat.
O fi sperat fetiţa fără nume să‑şi câştige eliberarea din captivitate? Probabil că a căpătat acest cadou. Nu mă îndoiesc, de asemenea că, întors din Samaria, generalul a copleşit‑o pe micuţa roabă cu binefacerile ce‑i stăteau la îndemână, poate adoptând-o ca fiică, asigurându-i un viitor îndestulat şi la adăpost de primejdii. Mă gândesc însă că libertatea nu putea să aibă un preţ prea mare pentru ea. Probabil că şi părinţii ei au fost luaţi robi şi duşi cine ştie unde sau, mult mai probabil ucişi. Nu mai avea casă, ori familie, la care să se întoarcă. De aceea mă gândesc că nu din interes a rostit ea puţinele cuvinte aducătoare de speranţă în familia generalului sirian. Mai degrabă din ataşamentul şi dragostea care se nasc uşor în inima curată a unui copil. Generalul şi soţia lui se vor fi purtat blând şi cumsecade, iar inimioara ei fragedă s‑a grăbit să răspundă, deschizându-se ca o floare în mâgâierea blândă a soarelui. Şi când un copil curat dă, el dă totul.
Şi apoi, fetița ştia că în Israel Dumnezeu lucra prin profeţi?
Ceea ce ştii despre Dumnezeu, te face responsabil, dar numai ceea ce faci pentru El te transformă în misionar.
Credinţa adevărată păşeşte peste hăul care desparte cunoştinţa de împlinire.
Gelu 