“Everywhere I have sought rest and not found it, except sitting in a corner by myself with a little book” – Thomas à Kempis
Interesul pentru citit nu vine de la sine, decât poate în cazuri de excepție. O înclinație naturală spre meditație, visare și singurătate, poate ajuta mult, dar este nevoie ca cineva să ne introducă în împărăția fermecată a cărților. Și oridecâte ori se întâmplă așa, doi oameni își vor găsi o relativă împlinire, și călăuzitorul și călăuzitul.
Pasiunea pentru citit se deprinde cel mai ușor în familie, cum se întâmplă cu mai toate pasiunile molipsitoare, fie că-i vorba de pescuit, gustul pentru artă, etc. Situația ideală se materializează când ghidul a fost în stare să-ți transmită și discernământ în alegerea cărților, cărora le vei dedica multe ore. Începe astfel o aventură de o viață întreagă.
Se scrie atât de mult astăzi, încât nimeni nu poate ține pasul cu numărul enorm de titluri publicate în domeniul lui de interes. Este nevoie a tria și alege cărțile cele mai bune, a fi informat și familiarizat cu autorii care merită citiți, a fi în stare să descoperi noi autori.
Cine nu citește, își reduce șansele de a comunica cu alții. Numai prin intermediul cărților putem conversa cu minți fecunde din vremuri de mult apuse, putem profita de comorile înțelepciunii acumulate de-a lungul istoriei în bibliotecile lumii. Iar cine scrie, își multiplică posibilitățile de dialog.
Prin lectură ne lărgim perspectiva asupra lumii, învățăm să catalogăm informațiile utile, dobândim un simț nou al discernerii, fiind capabili din capul locului să deosebim veritabilul de fals, să recunoaștem adevărul, indiferent în ce formă este îmbrăcat, să aplicăm judecăți de valoare. Prin scris ne aprofundăm înțelegerea lumii și ne deprindem a ne formula gândurile cu mai multă exactitate.
Cărțile pot deveni prieteni devotați pentru restul vieții. Ajungi să regreți cărțile bune, pe care le-ai pierdut și nu le mai poți recupera, cum ai regreta dispariția unor prieteni dragi. În același timp, cartea bună, de care spiritul tău a profitat, stârnește dorința de a o împărtăși, de a o recomanda altora.
Este o foame după cunoaștere sădită de Creator în sufletul omului, care-l secătuiește de energie și pace, dacă nu este satisfăcută. Solomon a încercat s-o potolească, punându-și inima să cerceteze în adâncime toate lucrurile de “sub soare”, dar răspunsul final i-a scăpat. Idolatria s-a interpus între sine și Soare și i-a întunecat definitiv zarea, înțeleptul prefăcându-se în bocitorul celui mai pesimist leit-motiv posibil, “deșertăciunea deșertăciunii”, de care a devenit conștient în cursul unei continue goane după vânt. A părăsit flămând masa cea mai bogată la care, în debutul carierei sale, Domnul însuși l-a îmbiat să guste după plac din toate bunătățile.
Deși fiecare din noi este chemat să fie un om al prezentului, viața și chemarea se reverberează peste veacuri, fie prin realizările și impactul benefic avut asupra prezentului, fie prin neîmplinirile și eșecurile noastre, care handicapează și pe alții. Lăsăm cu toții în urmă o dâră de lumină, sau o umbră de întuneric. De ce n-am profita de lumina lăsată moștenire de înaintași? Nu avem la dispoziție nici timpul, nici mijloacele să descoperim din nou toate adevărurile, dar le putem prelua de la predecesori, iar scrisul este vehicolul ideal, cu cea mai mare acuratețe, când e vorba de transmiterea din generație în generație a moștenirii culturale.
De ce ne-am strădui să re-inventăm ignoranța?
Nu vor ști niciodată ce pierd cei ce disprețuiesc cititul!
Gelu 