Un Alt Fel de Neprihănire


Al șaselea capitol din Matei începe cu avertizări și recomandări privind îndeplinirea neprihănirii noastre. Este, deci, un fel de neprihănire care cade în sarcina ”noastră”, iar audiența acestei neprihăniri tripartite (milostenie, rugăciune și post), dacă este veritabilă, nu poate fi decât Tatăl. Nu oamenii, nu societatea, nu membrii comunității religioase. Când facem milostenie, când ne rugăm și când postim, ne ferim de reclamă și evităm audiența umană, care ar putea aprecia, lăuda, emula sau fi impresionată de faptele neprihănirii noastre.

O primă observație (gramaticală) ar fi că avertizările sunt făcute cu pronumele personal la plural, “voi”, adresate tuturor, iar recomadările sunt la singular, “tu”. Tatăl dorește să păstreze contul faptelor credinței între Sine și fiecare dintre noi, la singular. Deși, în cazul milosteniei, folosul este al aproapelui, răsplătirea care contează nu vine de la el, ci de Sus. Oamenii pot oferi puțin, ca răspuns la faptele noastre bune, pentru scurtă vreme, într-un mod care să ne gâdile eu-l, ori să ne dezamăgească.

Neprihănirea recomandată de Isus strălucește în taină, “în ascuns”, expresie ce reprezintă numitorul comun al celor trei fapte menționate. Când dreapta se decide să facă milostenie, ea nu informează pe stânga despre intenția ei. Când se roagă Tatălui, inima se izolează în “odăiță”. Când postește, trupul își unge capul și-și spală fața, ca și cum n-ar posti.

Tot ce facem, ca și credincioși, este o chestiune de închinare înaintea Tatălui, o neprihănire care trebuie ancorată “în duh și în adevăr”. Pasajul din Matei 6 contrastează pe închinătorii adevărați cu fățarnicii și cu păgânii. Fățarnicii își aleg singuri răsplata, iar păgânii rămân cu mâna goală, fără răsplată, de vreme ce dumnezeul căruia i se închină ei este o nălucă.

În rugăciune, cu cât mai puține sunt cuvintele, cu atât mai plăcută este ea înaintea Tatălui (atribuită lui Luther), căci El “știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi”, adică lucrurile de care avem trebuință, nu pe cele dorite, poftite, pe care ne-ar place să le posedăm. O diferență de remarcat. Doar păgânii țin discursuri lungi în rugăciunile lor, silindu-se să informeze, să convingă și să înduplece pe inexistentul lor dumnezeu. În timp ce fățarnicul caută audiența (în sinagogi și la colțurile ulițelor), Tatăl cheamă și așteaptă în odăiță pe credinciosul autentic, la părtășie intimă cu Sine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s