Cine nu visează, din când în când, la farmecul de mult apus al tinereții sale și nu-i prins de avântul ei…? Frumusețea ei încântă, darurile ei cuceresc, vitalitatea ei catalizează, entuziasmul ei urnește din inerția care ne ancorează în prozaic. Faptele ei activează în memorie amintiri dragi din propria tinerețe, pe care am început să le idealizăm, să le poleim cu romantism, să le aureolăm cu eroism, prefăcându-le în miturile existenței noastre.
În virtutea legilor imutabile ale viețuirii, o pierdem pe nesimțite, fără să observăm cum rămâne în urmă și, abia ajunși pe culmea dealului, realizăm că am început să scăpătăm ireversibil pe panta opusă. Cu ultima privire tristă aruncată peste umăr îi contemplăm urcușul avântat, grăbit de țeluri mărețe, încrezătoare în sine și realizăm cu strângere de inimă că pierdem tempo-ul, că multe visuri și proiecte au rămas uitate în jurnalul adolescenței, că ne-am redus singuri orizontul la lucrurile practice ale rutinei zilnice.
Am obținut ceva în schimb? Am aflat echilibru, profunzime, eficiență, luciditate, concentrare pe lucrurile esențiale, prețuire pentru valorile veșnice? Căci, dacă suntem, inevitabil, supuși schimbării exterioare, din perspectiva Cerului omul lăuntric ar trebui să evolueze continuu, ”din zi în zi”, spre țelul stabilit din eternitate.
O imagine idilică din peisalul național mi se pare consecventă cu substanța ei, imagine derulată perpetuu pe ecranul panoramic al naturii. Este calul tânăr, parcă descins din poveștile străvechi, lăsat de stăpân să pască slobod pe dealuri cât e vara de lungă. Bine hrănit, odihnit, cu mușchii tineri mustind de vlagă, îl vezi deseori luând-o la goană în galop dezlănțuit, cu coama fluturând în vânt, fugărit parcă de muma pădurii. Și tropotul copitelor lui se sparge în ecouri concentrice de dealurile dimprejur. Nu poți decât să te oprești, petrecându-l cu privirea, până se liniștește, la fel de brusc cum a zbughit-o în galop.
La ce bun să cauți o explicație? Așa știe el să-și cheltuiască vlaga suplimentară din mădulare. Peste un an va trebui să se opintească din toate puterile, înhămat la căruță sau plug, cheltuindu-și puterile în folosul stăpânului. Din clipa când i s-a pus căpăstrul, nu va mai cunoaște decât rare clipe de răgaz, căci partea lui va fi doar truda și povara. Dar, lăsat prea multă vreme liber, ar fi mult mai greu ulterior să fie prins în hamuri și învățat cu frâul.
Profită de vremea tinereții tale, te sfătuiește Solomon, bucură-te de tot ce-ți poate oferi, dar nu uita că vei da socoteală de felul cum o folosești. Nu-ți este dăruită doar ca gratificație, ci ca o investiție menită să aducă profit. Ieremia, profetul suferinței, avertizează în cartea plângerilor sale, că și în viața tânărului vine o zi, când i se pune jugul pe grumaz, că este un lucru bun și că vine chiar din mâna lui Dumnezeu.
Din păcate, multe și felurite juguri poartă oamenii pe grumazul lor. Dac-ar fi dispuși să-și verifice povara care le apasă pe grumaji, le brăzdează umerii, le încovoaie genunchii și le lungesc brațele! Dac-ar ști în a cui țarină trudesc, fără pic de răgaz, zi după zi! Dacă ar realiza odată că ”lucrul cu care se mândrește omul … nu este decât trudă și durere …”
Gelu 