Un Sezon al Mulțumirii


Datorăm lui Dumnezeu tot ce avem și tot ce suntem, dar oare cât Îi dăruim din ceea ce suntem și avem? Diferența între ce-I datorăm și ce-I oferim reprezintă gradul nostru de recunoștință.

Sărbătoarea Mulțumirii bate la ușă. Ne vom aduna în case confortabile și ne vom ghiftui cu bucate tradiționale, românești și străine, amestecate în proporții diferite, după gustul bucătăriei locale. Peste câteva săptămâni vom serba Crăciunul. Dar, între timp, chiar a doua zi după Thanksgiving, începe sezonul forte de cumpărături, marea alergătură după chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai puțin trebuitoare, au fost pregătite din timp, împreună cu fondurile bănești necesare.

Numărând din curiozitate zilele calendaristice rămase din an (între Thanksgiving și Anul Nou), am aflat că suma lor reprezintă aproximativ a zecea parte din numărul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuială din timpul nostru, pe care s-o închinăm Domnului la sfârșit de an. O zeciuială, nu din bunurile pământești, ci chiar din zilele pe care El ni le dăruiește cu larghețe și pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuință. Un “post” al disciplinei spirituale, învățând și practicând datoria mulțumirii față de un Dumnezeu care-Și revarsă peste noi bunătatea an după an, nevoit de cele mai multe ori s-o facă fără a primi în schimb ce I se cuvine.

Am impresia că, totuși, ne vine mai ușor să rostim un “mulțumesc” decât un “te rog”, deși rostirea în sine n-ar trebui să ridice dificultăți. Dacă există totuși o greutate, ea vine de altundeva. “Mulțumesc” a căpătat o notă de formalitate, sună ca o formulă de politețe socială. Nu știi totdeauna dacă “Mulțumesc” este sincer și poate că de multe ori nici nu te aștepți să fie sincer. Dar, ca formulă de politețe, te aștepți să fie folosit în conversație și te simți ofensat când lipsește. “Te rog” este mai personal, exprimând o nevoie, un apel de ajutor și admiterea unei neputințe sau a unei nevoi.

Recunoștința veritabilă va găsi cu ușurință o cale prin care să se exprime. A mulțumi înseamnă mai întâi a recunoaște un serviciu care ți s-a făcut, ori a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaște meritul persoanei care ți-a venit în ajutor. Sună ca o probă de umilință. Căci numai egoismul și mândria stau ca piedici în calea recunoștinței. A exprima prin mulțumiri recunoștința din inimă, înseamnă a întoarce ca zeciuială o parte din binefacere.

Se spune că un nobil englez s-a întâmplat să audă pe o slujitoare de la bucătărie exclamând în fața ajutoarelor ei,

– “Oh, dacă aș avea 5 lire sterline, aș fi pe deplin mulțumită”.

Stăpânul ei se gândi că merită să vadă cum arată un om cu adevărat mulțumit. Astfel, el dădu de înțeles femeii că i-a auzit dorința și-i dărui cele 5 lire râvnite. Femeia îi mulțumi cu efuziune. Stăpânul părăsi bucătăria, dar se opri, nevăzut, în spatele ușii. De îndată ce crezu că stăpânul s-a îndepărtat, femeia se văicări,

– “Proasta de mine, de ce n-oi fi zis că aș fi mulțumită cu 10 lire?”

Actul de a aduce mulțumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabilă soarta ateilor declarați, care pur și simplu n-au “Cui” să mulțumească pentru toate lucrurile bune, de care se bucură în viață.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s