O Întâlnire Ratată


Sunt întâlniri fatidice pe care mulți oameni eșuează în a le recunoaște ca atare, spre paguba lor. Cu totul distinctă mi se pare întâlnirea pe care Samuel i-o dă lui Saul (1 Samuel 10:8). Nu-mi amintesc altă întâlnire care să fi fost condiționată de o perioadă de așteptare la fața locului. Profetul pretindea împăratului să sosească la Ghilgal, locul întâlnirii, cu o săptămână înaintea sa și să-l aștepte acolo. Cu adevărat, o întâlnire ciudată!

Recitind versetul citat mai sus, găsim în el o poruncă (întâlnirea), o condiție (așteptarea) și o promisiune (“și-ți voi spune ce ai să faci”). Mai cu seamă promisiunea mi se pare de o importanță aparte. A-ți spune Dumnezeu, prin trimisul Său, ce ai de făcut, este un har de care nu mulți oameni au parte, cu deosebire necesar lui Saul care, ca primul împărat al lui Israel, era lipsit de experiența guvernării.

Vremea trece însă pentru el, lucrurile prezise anterior de profet se întâmplă întocmai pentru o vreme, apoi nori negri încep a se învălmăși amenințători pe cerul națiunii. Scadența se apropie pentru împărat și focul se încinge în cuptorul încercării. Cu cât mai înaltă misiunea încredințată, cu atât mai greu testul prin care omul este cântărit.

Cum avea să acționeze Saul în fața crizei iminente și încotro avea să-și îndrepte privirile după ajutor? În jurul lui situația era disperată, “Bărbații lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânși de aproape și s-au ascuns”, care pe unde a putut, în timp ce “Unii Evrei au trecut Iordanul”, fugind de primejdie. Între timp, “Saul era tot la Ghilgal și tot poporul de lângă el tremura”.

Saul face lucrul cerut de la el, așteptând până într-a șaptea zi, dar cum “Samuel nu venea la Ghilgal și poporul se împrăștia de lângă Saul”, situația se complica spre criză. Era ziua sorocită pentru întâlnire, filistenii amenințau cu atacul, împăratul se vedea strâns din toate părțile, în timp ce luptătorii lui dezertau cu grămada. Tensiunea creștea cu fiecare ceas. Saul nu zărea nici o portiță de scăpare și speranța de a-l vedea pe Samuel sosind scădea vertiginos. O decizie se impunea fără zăbavă; a continua să aștepte cu credință în promisiunea omului lui Dumnezeu, ori a-și lua soarta în propriile mâini, lucru care presupunea asumarea unor drepturi care nu-i reveneau lui.

După cum vedem noi retrospectiv situația, înțelegem că întârzierea profetului însemna testul credinței pentru împărat. Dar el nu mai vede lucrurile cu claritatea prevestită în versetele 10:6-7. Ochii lui nu văd decât primejdia. Alternativele sunt numai două. Își amintește de jertfele promise de profet și se agață cu dipsperare de aceasă idee, “Atunci, împăratul a zis, ‘Aduceți-mi arderea de tot și jertfele de mulțumire’ și a jertfit arderea de tot”.

Credința se exprimă și se probează prin ascultare. Nate Saint, unul din cei cinci misionari uciși de indienii Auca din Ecuador prin anii 1950, mărturisea că viața lui nu s-a schimbat cu adevărat până când n-a înțeles și acceptat faptul că ascultarea nu este o opțiune de moment, ci o decizie de nestrămutat, făcută în avans.

Când biruința constă în ascultare, oamenii continuă a se lăsa presați de circumstanțe. O jertfă nu este primită, când se vrea a fi un substitut pentru ascultare (1 Samuel 15:22). Dar, să nu ne grăbim a-l condamna pe Saul, ca să nu ne osândim singuri, știindu-ne vinovați de atitudini similare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s