La începutul lui decembrie 1914, vasul englezesc ENDURANCE, cu 28 de oameni la bord, având ca destinație Antarctica, părăsea insula South Georgia, unde făcuse un scurt popas. Scopul era lansarea unei expediții terestre de traversare în premieră a continentului antarctic. Inițiatorul expediției și căpitanul corăbiei, echipată special ca să înfrunte condițiile extrem de aspre ale oceanului antarctic, era exploratorul Ernest Shackleton.
După numai două zile de navigație, Endurance a întâlnit bariera de sloiuri de gheață prezentă în mările polare. Vreme de câteva săptămâni corabia a înaintat cu anevoie printre sloiuri, parcurgând cam 1600 de kilometri. În 18 ianuarie 2015 era deja prinsă în strânsoarea de oțel a gheții polare, de-acum compactată de gerul iernii australe. Se afla la doar o zi de navigație de punctul de debarcare plănuit pe coasta continentului.
Familiar cu condițiile antarctice, Shakleton a informat echipajul că aveau să ierneze acolo, la bordul corăbiei, prizonieri ai mării deja înghețată bocnă. Stabilindu-și zilnic coordonatele poziției (când vremea permitea), au aflat curând că banchiza de gheață se deplasa încet spre nord-nord-vest, împinsă de vânturi și curenți maritimi, purtând corabia cu ea.
Spre sfârșitul iernii temperaturile au început zilnic să urce și, ca urmare, marea de gheață să se fractureze, ca apoi să înghețe din nou în timpul nopții. Banchiza de gheață se fragmenta în milioane de sloiuri imense, care se ciocneau, încălecându-se unele pe altele și exercitând presiuni enorme asupra carenei vasului, prinsă ca în menghină. Echipajul fu nevoit să abandoneze nava, sortită de-acum pieirii. În 15 noiembrie 1915 oamenii priveau triști corabia strivită coborând în mormântul ei de gheață.
Câteva luni de zile echipajul s-a adăpostit în corturi, pe sloiuri de gheață care continuau să se fragmenteze tot mai mult sub presiunea constantă a valurilor. La părăsirea corăbiei, Shakleton a îngăduit echipajului să ia doar strictul necesar ca efecte personale, numai ce era necesar pentru supraviețuire. Ca exemplu personal, a scos din buzunar tabachera lui de aur și mai multe monede de aur și le-a aruncat în mod demonstrativ pe gheață.
Shakleton a luat apoi Biblia, dăruită lor de Alexandra, regina mamă, la plecarea din Anglia, și a smuls foaia de titlu, pe care era scrisă dedicația,
”Să vă ajute Domnul să vă îndepliniți misiunea și să vă călăuzească prin toate primejdiile, și pe mare și pe uscat” și
”Să vedeți lucrările Domnului și minunile Lui în mijlocul adâncului” (Psalm 107:24).
A smuls apoi pagina cu Psalmul 23 și pagina din cartea lui Iov care conținea cuvintele,
”Din al cui sân iese gheața, și cine naște promoroaca cerului, ca apele să se îngroașe ca o piatră și fața adâncului să se întărească?” (Iov 38:29),
le-a împăturit și le-a pus în buzunarul de la piept. Apoi a așezat ușor Biblia pe gheață, s-a întors și s-a îndreptat spre cortul lui. A fost un gest dramatic menit ca exemplu pentru echipaj.
Marea s-a deschis în cele din urmă și, înghesuiți în trei bărci de salvare luate din corabie, au reușit să navigheze 1200 de kilometri prin cel mai vijelios și furtunos ocean al globului, înapoi spre insula South Georgia.
A fost o experiență extraordinată, relatată mai târziu de Shakleton și de alți membri ai echipajului, care au ținut un jurnal al privațiunilor și primejdiilor de neimaginat pe care le-au suferit, al eroismului cu care au răspuns la ele și al leadership-ului dovedit de Shakleton în salvarea echipajului de la pieire.
Alfred Lansing, în cartea sa intitulată Endurance, a coroborat informațiile disponibile cu privire la această nemaiauzită victorie a spiritului uman, cartea fiind încă ușor de obținut pentru cei interesați și o lectură cât se poate de profitabilă.
Gelu 