Căsătoria – o Cetate Asediată (1)
Multe cetăți fortificate au suferit asedii prelungite de-a lungul vremii; prea puține au rezistat atacurilor la vremea respectivă, dar niciuna n-a rămas pentru totdeauna în picioare. Ici și colo, ruine ale ”invincibilității” de altădată dorm îngropate sub straturi groase de praf și cenușă, mărturii ale perisabilității civilizației umane. Pierzarea unei cetăți vine deseori de unde nu este așteptată, iar de vrăjmași cine duce lipsă?
Pe de altă parte, nu trebuie uitat că instituția căsătoriei este așezământul uman cel mai vechi, originând în grădina Edenului. Ca orice lucru bun, deși împrejmuită cu zidurile solide la poruncii divine, căsătoria constituie unul din principalele terenuri ale bătăliei spirituale între bine și rău. Ne stau la îndemână statistici relative și incomplete, dar numai Dumnezeu știe câte căsnicii zac trântite la pământ, rănite de moarte, așteptând lovitura de grație, care să pună capăt unei îndelungi agonii. Mii de soți intră cu dulci speranțe între zidurile cetății, speranțe pe care le convertesc curând în iluzii pierdute.
Pe de altă parte, orice căsătorie sănătoasă, care stă în picioare, rămâne o vie mărturie a înțelepciunii lui Dumnezeu, care a oferit omului cadrul adecvat în care să funcționeze, să găsească suport în nevoie și împlinire în părtășie. Căsătoria răspunde unor nevoi umane de bază, ca dovadă fiind faptul ca a supraviețuit prin milenii, a slujit cu credincioșie omenirea și a fost păstrată pe parcusul întregii istorii.
Gelu 