Al șaselea capitol din Matei începe cu avertizări și recomandări privind îndeplinirea neprihănirii noastre. Audiența acestei neprihăniri (milostenie, rugăciune și post), dacă este veritabilă, nu poate fi decât Tatăl. Nu oamenii, nu societatea, nu membrii comunității religioase. Când facem milostenie, când ne rugăm și când postim, ne ferim de reclamă și evităm audiența umană, care ar putea aprecia, lăuda, emula și fi impresionată de faptele neprihănirii noastre.
O primă observație (gramaticală) ar fi că avertizările sunt făcute cu pronumele personal la plural, “voi”, adresate tuturor, iar recomadările făcute la singular, “tu”. Tatăl dorește să păstreze contul faptelor credinței noastre între Sine și fiecare dintre noi, la singular. Deși folosul este al aproapelui, răsplătirea care contează nu vine de la el, ci de Sus. Oamenii pot oferi puțin, ca răspuns la faptele noastre bune, pentru puțină vreme, într-un mod care să ne gâdile eul, ori să ne dezamăgească.
Neprihănirea recomandată de Isus strălucește în taină, “în ascuns”, expresie ce reprezintă numitorul comun al celor trei fapte menționate. Când dreapta face milostenie, ea nu informează stânga despre ce se întâmplă. Când se roagă Tatălui, inima se izolează în “odăiță”. Când postește, își unge capul și-și spală fața, ca și cum n-ar posti.
Tot ce facem, ca și credincioși, este o chestiune de închinare înaintea Tatălui, iar aceasta trebuie făcută “în duh și în adevăr”. Pasajul din Matei 6 contrastează pe închinătorii adevărați cu fățarnicii și păgânii. Fățarnicii își aleg singuri răsplata, iar păgânii rămân fără răsplată, devreme ce dumnezeul căruia i se închină ei nu există.
În rugăciune, cu cât mai puține sunt cuvintele, cu atât mai plăcută este ea înaintea Tatălui (atribuită lui Luther), căci El “știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi” – adică lucrurile de care avem trebuință, nu pe cele dorite, poftite, care ne-ar place să le avem. O diferență de remarcat. Doar păgânii țin discursuri lungi în rugăciunile lor, silindu-se să informeze, să convingă și să înduplece pe inexistentul lor dumnezeu. În timp ce fățarnicii caută audiența (în sinagogi și la colțurile ulițelor), tatăl cheamă și așteaptă în odăită pe credincioșii autentici, la părtășie intimă cu Sine.
Dacă toți cei șapte miliarde de locuitori ai planetei ar fi credincioși, dacă toți s-ar ruga în același timp, Tatăl este atât de nemărginit în mărime, în putere și cunoștință, încât poate acorda fiecăruia în parte o audiență, personală, și toată atenția. În același timp.
Gelu 