Doar pământul cel bun oferă un mediu propice încolțirii, creșterii și rodirii, aceasta din urmă fiind scopul semănării, adică procesul prin care pământul și sămânța se unesc pentru totdeauna în îmbrățișarea dăruirii de sine, care asigură dăinuirea solului fertil și perpetuarea seminței.
Numai roada rămâne, păstrată în hambar până la primăvară, pentru a fi semănată și ea, la rândul ei. Planta care a rodit se ofilește și moare, topindu-se în solul care a hrănit-o, îmbogățindu-l.
Undeva între semănare și rodire, între citire (auzire) și aplicare (trăire) în procesul cunoașterii Cuvântului, trebuie plasat momentul interpretării lui, care nu poate fi decât interpretare corectă, parte constitutivă a înțelegerii. Interpretarea conduce la înțelegere și înțelegerea duce la trăire.
Metafore ale Cuvântului
Dumnezeu a promis că sămânța Cuvântului va funcționa ca o lampă pentru picioarele noastre, când umblăm pe cărările Sale, ca o lumină interioară pentru inima noastră, care ne ajută să discernem și să decidem corect, ca un ciocan care sparge inimi pietrificate în necredință, ca un foc care arde gunoaiele unei vieți trecute, ca lapte pentru creștere, ca sămânță care aduce roada vieții veșnice, ca miere care oferă dulceață și aur care îmbogățește.
Gelu 