Snowed In?
De ce ţi-e teamă, nu scapi, zice vorba din bătrâni. Din fericire, zicala se aplică suficient de rar, ca să poată căpăta putere de lege. Este iarnă și s-ar putea să ningă câteva zile la rând, încât să nu mai poți ieși din casă, ori să nu te poți deplasa pe drum decât apostolește.
Zăpadă mare, alunecuș, dumuri blocate. Numai copiii se bucură, zbenguindu-se prin nămeți, uitând de prânz, de televizor și computer games. Un dar de la moș gerilă.
Trebuie să recunoștem, însă, că spectacolul este fermecător, dincolo de orice descriere. Mai cu seamă brazii arată grozav de chipeşi, înfofoliţi în cojocul alb de iarnă. În comparaţie cu ei, ceilalţi copaci, şi pomii fructiferi din grădină, caută în zadar să-şi ascundă sub panglici albe de zăpadă crengile scheletice.
Admirând minunea de afară, ce ascunde privirii schilodul peisaj hibernal, de parcă nici n-ar mai exista, gândul ni se duce la “albul”, ca zăpada, al iertării lui Dumnezeu, cu care ne acoperă El toate greşelile. Greșeli, numite astfel în mod euphemistic. Le știm noi foarte bine. Dumnezeu, însă, nici nu le mai vede.
Doar ramurile goale şi strâmbe ale copacilor fac notă discordantă cu fundalul imaculat, amintindu-ne de obiceiuri şi năravuri vechi, care nu dispar din făptura noastră odată cu iertarea lui Dumnezeu. Acolo suntem chemaţi noi, să ne opintim din toate puterile. Pomii neroditori ai firii vechi trebuie smulşi din rădăcini, fără milă şi regrete …
Gelu 