Hotărâri vechi, abandonate în cursul anilor trecuți sunt scoase de la naftalină, scuturate de praf, reciclate și ridicate încă o dată pe prăjina steagului. Mai nimic nou sub norii cenușii ai anului care vine.
Steagul, înălțat cu nădejdi noi, flutură în văzul lumii eșecurile trecutului. Schimbarea dorită și necesară ne scapă printre degete. Ca una din legile de căpătâi ale lumii în care trăim, ne-am aștepta ca schimbarea să fie floare la ureche, dar puține lucruri se dovedesc mai dificile decât schimbările în caracterul personal, în obiceiuri și obișnuințe, cimentate de mulți ani, tot mai greu de urnit din loc.
Măcar că dorința este prezentă și nevoia a fost diagnosticată corect, totuși educația, auto-cenzura, disciplina și altele de același fel, reușesc mai degrabă schimbări de cosmetică interioară, iar remediile oferite cu sutele de “industria” de specialitate, sunt toate menite să ne schimbe doar conținutul portofelului.
Ce-i de făcut, totuși? Poate că o constatare de ordin general, pe care toți am experimentat-o în momente cruciale, de criză sau nevoie acută, ne poate veni în ajutor. Scriptura o pune și de data aste cel mai bine, în puține cuvinte – “Du-te cu puterea aceasta, pe care o ai …” (Judecători 6:14).
Cu alte cuvinte, apelează la resursele, încă nesondate complet, ale propriei tale ființe. Rezervorul conține de regulă mai multă energie (fizică, psihică și spirituală) decât bănuiești. Mai mult, fără ca mulți oameni să fie conștienți, atât intenția de schimbare în bine, cât și ajutorul suplimentar necesar spre împlinirea ei, vin de Sus. Biblia românească spune – “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13), iar versiunea englezească NIV adaugă un spor de înțelegere a procesului – “for it is God who works in you to will and to act according to his good purpose”.
Apoi, să nu uităm că există un raport între nevoia constatată și remediul cerut de ea. Cu cât nevoia este mai mare, cu atât metoda de aplicat va fi mai dramatică. Schimbările profunde pretind măsuri drastice. Apostolul ne duce cu îndemnul, dacă este nevoie, până la punctul limită – “voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Unele schimbări cer sacrificiu.
Hotărâri Noi, Promisiuni și Termene
“Începând cu Anul Nou am să fac, am să schimb, am să termin, am să încep …”
Sună familiar? Bineînțeles că sună, chiar foarte familiar. Câte astfel de promisiuni, angajamente și hotărâri n-am făcut noi înșine în pragul anului nou și câte n-am auzit pe alții făcând de-a lungul anilor! Și câte din ele au supraviețuit mai mult de trei zile?
De ce cred eu că n-au sorți de izbândă hotărâri de schimbare fixate începând cu intrarea în noul an? Fiind făcute în avans, astfel de promisiuni și angajamente sunt fie expresia unui vis personal încă neîmplinit, fie a unei nevoi reale de schimbare în viața personală, de renunțare la un obicei păgubos, de stabilire a unei rutine utile, o realizare care ne-a alunecat printre degete până în prezent și multe altele de același fel.
Oricare ar fi mobilul unei asemenea decizii, ea se vede handicapată din start prin simplul fapt că este amânată până la o anumită dată; fie anul nou, fie altă zi din calendar. Cu cât mai multă vreme în avans a fost luată hotărârea, cu atât mai lungă este amânarea și cu atât mai puțini vor fi sorții de izbândă.
Ceea ce conferă viabilitate unei promisiuni este intensitatea dorinței și gradul de angajare a voinței. Când aceste două condiții sunt împlinite, promisiunea nu mai are nevoie de termen. Nu începând cu anul nou, nu mâine, nu luna viitoare. Astfel de tergiversări nu sunt decât manevrele de câștigare de timp ale unei voințe încă neangajată spre acțiune. Vremea propice de acționat este astăzi, acum (Evrei 3:7). Hotărârea de nestrămutat, odată luată, nu cunoaște decât timpul prezent. Schimbarea rămâne astfel o permanentă provocare la adresa confortului meu, care-mi este atât de drag. Paradoxal, felul cum reacționez la schimbare îmi arată cât de stabil sunt.
Gelu 