Singura veste cu adevărat bună rămâne Vestea Bună a Evangheliei, curierii ei fiind oameni născuți din nou, care-și pun viața la bătaie, înfruntând primejdii, persecuții și martiraj pe câmpul misionar. Iar destinatarii ei, fără excepție, sunt toți locuitorii planetei albastre.
Și Evanghelia se folosește astăzi de aceleași mijloace tehnice, de care face uz presa laică; de tipar, de radio, de televiziune, de internet. Nimic rău în asta, în principiu, dar noblețea acestei intreprinderi constă în efortul și sacrificiul personal al celui ce comunică vestea bună. Particularitatea unică a Evangheliei este unitatea organică a mesagerului cu mesajul său. Cei doi devin una.
Mercenarul industriei de informații n-are nimic comun cu mesagerul creștin. Așa se explică nu numai supraviețuirea timp de două milenii a mesajului salvării, ci și continuitatea și răspândirea pe tot globul a roadelor lui. Martorului credincios îi este conferită și puterea de convingere și spiritul de sacrificiu și secerișul bogat și răsplătirea finală pentru credincioșia lui.
“Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea …”, exclama profetul de odinioară, cu o siguranță și o convingere ce rezonează prin toate vecurile, pe toate continentele și pentru toate culturile lumii. Cât de interesant sună această exclamație profetică! Frumusețea este atribuită picioarelor, care poartă povara misiunii (de vreme ce misiunea implică o povară), nu gurii, care doar articulează mesajul. Picioarele duc mesajul până la marginile pământului, alergând pe înălțimile munților, nu prin văile confortabile ale lumii!
Întocmirea inimii noastre este de așa natură, încât ea nădăjduiește și așteaptă vești bune, iar efectul benefic al unei vești bune asupra psihicului uman rămâne de necontestat. Cu ultima lui suflare, curierul antic de la Marathon își rostea gâfâind mesajul victoriei, ca să cadă apoi fără viață la pământ. Frumusețea mesajului îi da putere să alerge cei 42 de kilometri ai sacrificiului, pe care-l considera meritat, cântărit în funcție de importanța veștii, care da aripi picioarelor lui.
Cine nu s-a bucurat niciodată de o veste bună? După cum sună proverbul binecunoscut, “Ca apa proaspătă pentru un om obosit, așa este o veste bună venită dintr-o țară depărtată”. Cât despre veștile rele, cine nu se teme ele, așteptând cu inima strânsă un curier, o scrisoare, un telefon, sau un e-mail?
Iată în încheiere două citate referitoate la felul cum funcționează presa, fapte mai puțin cunoscute de cititorul de rând. Meditează câteva minute asupra lor:
“Când lucruri străine, de departe, nefamiliare și complexe sunt comunicate maselor (de către presă), adevărul suferă o distorsionare considerabilă, uneori radicală. Complexitatea lucrurilor este redusă la simplitate, ipoteticul prefăcut în dogmatic și relativul în absolut.” (Walter Lipman)
“Presa de astăzi se aseamănă cu o armată care dispune de arme foarte moderne; ofițerii ei sunt jurnaliștii, iar cititorii sunt soldații. Dar, ca în orice armată, soldații ascultă orbește, iar planurile de luptă se schimbă fără știrea lor. Cititorul nu cunoaște scopurile pentru care este folosit și nici rolul pe care trebuie să-l joace.
Nu există caricatură mai jalnică a libertății de gândire decât aceasta! În alte vremuri nimănui nu-i era permis să gândească; acum toți au această libertate, dar nimeni nu mai este capabil s-o facă. Acum oamenii cred numai ce li se sugerează că doresc să creadă, și ei consideră că aceasta este libertate de gândire.” (Oswald Spengler)
Gelu 