Cursa în care alergăm noi nu acordă medalii, cununa promisă “câștigătorilor” nu se primește pe pământ, iar trupul vremelnic este adus ca jertfă, nu cultivat în detrimentul sufletului.
Alergarea noastă n-are nimic de-a face cu spiritul de competiție. Noi nu rivalizăm unii cu alții, dimpotrivă, ținta este să ne ajutăm unii pe alții, ca să putem încheia cu toții cursa, ca niciunul să nu abandoneze, să nu rămână în urmă, sau să fie descalificat.
Alergarea noastră nu departajează competitori, ci apropie și unește frați de credință. Pretenția de egalitate și fraternitate a filosofiei olimpice este un nonsens, anulată prin chiar idea de competiție, ca să nu mai vorbim de faptul că nu suntem egali prin dotările noastre fizice.
Rezultatul, în cursa credinței, nu este lăsat la discreția unor arbitri (uneori părtinitori sau corupți) și a cronometrelor. Judecătorul Suprem, nu un arbitru, va stabili locul final al fiecărui alergător în ierarhia veșniciei. El nu acordă o notă, nu validează un rezultat, ci pronunță o sentință, care va fi verdictul cu adevărat final. Imnul care se va cânta acolo Sus, în cinstea biruitorilor, va fi unul universal, nu național.
Apostolul schimbă metafora, de la cursă la luptă, căci acesta ne este destinul – nu să fim aclamați în arenă, ci să ne punem viața la bătaie în jungla spirituală a lumii, împotriva unor vrăjmași nevăzuți, dar reali. Odată aruncați în arene, n-a mai fost scăpare pentru creștinii primelor secole. Ei n-au fost nici admirați, nici aclamați, dar nici n-au fost victime. Ei au fost biruitorii. Biruiții erau spectatorii care priveau din tribune. Arena a fost pentru martiri altarul pe care-și aduceau trupurile ca jertfă.
În final, în lupta noastră biruitorul și biruitul vor fi aceeași persoană, ținta de căpetenie a creștinului fiind să se biruiască pe sine. Cine se biruiește pe sine este de nebiruit. Când biruim ispita, o biruim în noi înșine, în mintea, inima și mădularele noastre, iar câștigurile sunt și ele interioare. Când vorbim de nevoia de a ne birui pe noi înșine, nu ne gândim la o victorie câștigată în detrimentul nostru, ci la una obținută în favoarea noastră. Nu este doar un joc de cuvinte. Luptăm împotriva celui rău, sau mai bine zis, el se războiește împotriva noastră. El și-a câștigat aliați în ființa umană. Calul troian a fost introdus în cetate încă de la începutul istoriei. Luptăm, deci, cu dorințele din noi, care au fost corupte.
Oricâte lucruri ai pierde în viață, dacă te biruiești pe tine, vei fi un câștigător. Și invers, oricâte curse, competiții, medalii și onoruri ai câștiga, nu ești decât un eșec, dacă pierzi bătălia de căpătâi cu tine însuți. A întrece și a birui pe alții ar fi o crudă diversiune, care te-ar abate de la lupta cu tine. Victoria asupra altora te face mândru, egoist și crud. Chiar comparația (soră bună cu competiția) funcționează ca oglindă deformantă, care te plasează într-o lumină favorabilă, în detrimentul aproapelui tău. Dacă vrei să te compari cu cineva, spre evaluare, compară-te cu Christos. Te va ajuta să-ți cunoști deficiențele și nevoia de schimbare.
Ierarhia în sine nu este rea. Dimpotrivă, poate fi necesară, asigurând ordinea în comunitate, familie, biserică și națiune. Faptul că ierarhiile omenești cauzează mult rău se datorează faptului că sunt stabilite în mod eronat, fie prin scop, prin criterii, sau prin mijloacele folosite spre a urca pe trepele lor.
Ce caută oamenii, în ultimă analiză, este gloria și onoarea. Dacă un om a realizat ceva, el nu va fi mulțumit cu realizarea în sine, fără să guste și gloria la care crede că este îndreptățit. Bogatul vrea să fie admirat, dregătorul să fie respectat, ascultat și temut. Cineva spunea că succesul fără glorie este ca o mâncare fără sare – îți va potoli foamea, dar nu va avea nici un gust.
C. S. Lewis punea degetul pe rană, când scria că noi spunem despre oameni că sunt mândri fiindcă sunt bogați, sau înțelepți, sau frumoși, dar nu este așa. Ei sunt mândri fiindcă sunt mai bogați, sau mai frumoși, sau mai înțelepți decât alții. Dacă și ceilalți ar deveni la fel de bogați ca și ei, la fel de înțelepți, sau la fel de frumoși, n-ar mai avea motive să fie mândri.
(va urma, dacă mai aveți răbdare și interes pentru luptă)
Gelu 