Calea crucii, inaugurată de Christos, drum pe care-Și invită urmașii, chemare din care face condiția înaltă a uceniciei, reprezintă cea mai radicală pretenție emisă de cineva în domeniul religiei, “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). Pronumele “tuturor” nu lasă loc pentru excepții.
La prima vedere a “urma pe Isus” nu pare un lucru dificil, aspect al apelului Său cel mai adesea invocat, deși reprezintă doar ultima și cea mai ușoară parte a chemării, conform citatului de mai sus. A “voi” este cheia care descuie ușa, hotărârea de neclintit de a prelua crucea personală. Dificultatea este introdusă de condiția care validează decizia inițială – “dacă”, dificultate materializată în cele două bârne, din care, prin definiție, orice cruce este alcătuită.
Bârna verticală a crucii este actul radical al lepădării de sine, care leagă Cerul cu pământul, iar bârna orizontală, sugerând continuitatea, pretinde repetarea zilnică a deciziei luate și a dezbrăcării de sine, continuitate care singură garantează sosirea în Împărăția veșniciei.
Crucea este “haina” adevăratului ucenic, pe care acesta o îmbracă în fiecare zi, un instrument al separării de lume și al punerii deoparte pentru Christos. Crucea lui Christos semnifică perfect separarea cerută de Dumnezeu, “Împreună cu El au fost răstigniți doi tâlhari; unul la dreapta și celălalt la stânga Lui” (Matei 27:38). Unul salvat și altul condamnat prin același instrument, separarea ultimă și finală.
“Our cross will be determined by whatever pain and suffering and trouble which will yet come to us because of our obedience to the will of God.” (A. W. Tozer)
And Some Sound Insight into Human Soul from Glyn Evans:
“I must be careful not to let my service for Christ become an extension of myself. Do I enjoy preaching because I am the center of attention for an hour? Do I enjoy teaching because I hold the class in my power for a brief span? Do I enjoy winning souls because the results bolster my ego?
I can see how subtle the flesh really is. It does not mind being dressed in religious clothing as long as it does not have to die. The heart of the matter is, “Who is on the cross and who is on the throne?” The great historical switch had taken place; Christ was on the cross and is now on the throne; self was on the throne and must now be impaled upon the cross. If I ever switch the two and reverse history, I am in trouble.
Self’s great, eternal ambition is to escape its cross and sneak back on the throne. Often I have looked at the cross where self hung and said, “There, crucified once and for all!” Yet, a second look revealed an empty cross and an escaped self, very much alive and demanding recognition.”
Gelu 