O lozincă creștină era în vogă cu câțiva ani în urmă, lozincă al cărei mesaj nu-i rău în sine, dar care a ajuns să fie folosită fără reverență și aplicată fără discernământ. “What Would Jesus Do?”, era întrebarea. “Ce ar face Isus” în circumstanțele în care mă găsesc la un moment dat, în situații cu care mă confrunt de-a lungul zilei? Cum ar reacționa la felul în care sunt tratat de oameni? Ce ar răspunde la o anume întrebare? Ce decizie ar lua, cum s-ar îmbrăca, ce ar mânca, unde ar locui, etc.
Poate ați văzut-o undeva sub forma prescurtată de W.W.J.D. A fost materializată în tot felul de obiecte și vândută în mulțime de magazine, fie așa-zis creștine, fie seculare. Brățări, insigne, etichete de lipit pe mașini, ustensile de scris, cărți, tricouri și multe altele. Aceeași lozincă a fost preluată de industria de automobile (una din companiile mari) și adaptată eforturilor ei de popularizare a produselor firmei, sub forma “What Would Jesus Drive?”
Dincolo de exagerările și abuzurile la care a fost supusă, întrebarea pare legitimă și profitabilă pentru creștinul preocupat de dorința de a face voia Tatălui. Numai că ar fi dificil să călătoresc prin viață punându-mi la fiecare pas aceeași întrebare: Ce ar face El acum în locul meu, sau care este voia Tatălui cu privire la mine în situația specifică în care mă aflu acum?
Auzeam la radio despre un preot, funcționar într-una din episcopiile catolice, că s-a prezentat într-o zi nebărbierit la slujba lui. La întrebarea episcopului, de ce nu s-a bărbierit, preotul a răspuns că se hotărâse a trăi după îndemnurile Duhului în toate detaliile vieții sale, fără excepție, și că în dimineața respectivă Duhul l-a îndemnat să nu se bărbierească.
În replica sa, episcopul încercă să-l facă pe preot a înțelege că viața de credință trebuie ordonată și trăită conform unor principii formulate clar, în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu, care ne-a fost dat în acest scop. Nu după “îndemnuri” subiective, dificil de identificat și imposibil de verificat, care pot proveni din felurite surse, de cele mai multe ori izvorâte din frământările interioare ale unei inimi nestatornice, care nu este ancorată ferm în Cuvântul revelat, sursa credinței veritabile.
Creștinul n-are nevoie să se întrebe în fiecare secundă, cum să se comporte sau ce să facă. O astfel de abordare n-ar duce decât la nesfârșite deliberări, sterile și paralizante. Cuvântul lui Dumnezeu este ghidul credinciosului, iar Duhul va confirma sau va infirma deciziile lui, în măsura în care acesta prețuiește și împlinește voia lui Dumnezeu, cunoscută prin Cuvânt.
Condiția sine qua non pentru călăuzirea divină este a subordona lui Dumnezeu voința proprie, după cum spunea Domnul Isus: “Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17). Când Dumnezeu dispune de voința unui om, El dispune de omul acela în întregime. Și invers.
Gelu 