Prestigiu, Reputație, sau Caracter?


Prestigiu

Îl vânează cei mai mulți. Înseamnă poziție elevată, respect, considerație, vază, importanță, influență. Trebuie să lupți ca să-l obții. Să te impui în fața semenilor, să te ridici deasupra lor, pe o poziție de autoritate, care de regulă nu va fi decât un piedestal pentru eul tău.

Cu cât mai mult prestigiu cauți, cu atât mai puțin va conta prin ce mijloace îl vei obține. Cu cât mai sus dorești să te ridici, cu atât mai puțin va conta din ce (sau din cine) îți vei face trepte. Vei deveni tot mai insensibil și mai depărtat de semeni și, deci, mai singur. Dacă “scopul scuză mijloacele”, atunci cu cât scopul este mai îndoielnic, cu atât mijloacele vor fi mai corupte.

Reputație

Reputație înseamnă nume bun, renume, faimă, apreciere, părerea despre tine a celor din jur (favorabilă sau nefavorabilă), recunoaștere a meritelor, a calităților. Înseamnă felul cum ești cunoscut, din ce lași a fi cunoscut. Înseamnă, de cele mai multe ori, discrepanță între ce ești și ce arăți, înseamnă a fi tot mai preocupat de imaginea falsă, dragă ție, pe care cauți s-o promovezi, în vreme ce adevărata stare interioară, așa cum Dumnezeu o vede, va fi tot mai ruinată. Un proverb american, care ilustrează bine o astfel de situație, spune, “If you get a reputation as an early riser, you can sleep until noon”.

Discrepanța între caracter și reputație poate fi atât de mare încât, spunea Elbert Hubbard, dacă reputația unui om s-ar întâlni pe stradă cu caracterul lui, cei doi s-ar putea să nu se recunoască unul pe altul.

Caracter

Înseamnă transparență, concordanță între ce ești înlăuntru și ce se vede în afară. Spre deosebire de prestigiu și reputație, caracterul are o singură față. El stă postat la nivelul solului, din care pricină și beneficiază de stabilitate maximă. Nu se poate coborî mai jos de nivelul zero.

Suntem tentați a ne evalua pe noi înșine după ce ne simțim în stare să realizăm, dar Dumnezeu ne cunoaște starea inimii și așteaptă concordanță între fapte și atitudinea interioară, care le motivează, ”Știu faptele tale”, spune ”Cel ce are ochii ca para focului … dar ce am împotriva ta …”

Oare ce ar putea avea Dumnezeu împotriva ta astăzi? Te interesează să afli? Pe Dumnezeu nu-l poți induce în eroare. Fericiți sunt cei ce au găsit secretul acesta și urmăresc să zidească în ei un caracter după singurul Model demn de urmat.

If you covet a good online reputation, then your reputation is on the line.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s