Un Muzeu al lui Dumnezeu (II)


Uriașul Pădurii

În California cresc cei mai masivi, cei mai înalți și cei mai bătrâni copaci din lume. Toți aceștia cresc încă în prezent, și cum ar putea fi altfel, căci muzeul lui Dumnezeu păstrează mai cu seamă exponate vii. Sequoia Tree este mândria pădurilor din masivul Sierra Nevada. Trunchiul lui, nefiresc de robust, ca un uriaș din alte vremi, pipernicește brazii de tot soiul care cresc în umbra și la adăpostul lui.

Aproape toți copacii Sequoia poartă pe trup cicatrici negre lăsate de focul care a încercat să-i ucidă, dar n-a reușit decât să-i facă mai neclintiți și mai căliți. Sequoia manifestă o uimitoare putere de autovindecare. Coaja ruginie, compactă, cu grosimea de câteva zeci de centimetri, este impregnată cu tanin, care o face rezistentă la atacul insectelor și al focului. Aprins de fulgere, focul poate mocni multă vreme pe tulpina lui groasă, până când ploaia sau zăpada îl stinge. Coaja se pliază apoi și înfășoară rănile negre lăsate de foc și, cu timpul, le acoperă.

Cum semințele lor, bine încuiate în conuri mici și tari ca piatra, cad aproape una de alta, se întâmplă adesea ca pomii tineri să crească “umăr la umăr”. Cu vremea, pe măsură ce tulpinile lor se împlinesc, se îngroașă, ei se apropie și mai mult unul de altul. Când contactul între două, trei, sau chiar mai multe tulpini s-a făcut aproape de pământ, acolo unde sunt mai groși, coaja unuia dintre ei îi cuprinde în brațe, îi înfășoară pe vecini, înfrățindu-se pe totdeauna, sau doar pentru o mie de ani, pentru ca mai apoi, spre vârf (pe măsură ce trupul lor se subțiază), să se desfacă din nou în două sau mai multe tulpini. Te impresionează cum uriașii pădurilor se înfrățesc și, cu cât mai masivi sunt, cu atât mai uniți stau în picioare. Doar buruienile n-au loc unele de altele și se înfruntă, rivalizând pentru o bucățică de sol.

Trebuie să-i dai ocol, ca să realizezi cât de masiv este. Tulpina enormă, roșietică, vizibilă aproape în întregime printre ramurile groase și rare și verdele sănătos al crengilor pe care le poartă ca pe o tunică scurtă aruncată peste umerii lor vânjoși, fac un contrast minunat cu albul zăpezilor în timpul iernii.

Rădăcinile nu-i sunt adânci, coborând doar la un metru în pământ, unde se împletesc într-o rețea țesută ca un covor care acoperă o bună arie de pământ, desigur și din pricină că solul muntos, puțin adânc, nu le permite să foreze în adâncime. Preferă să se înalțe spre cer și să dăinuiască prin veacuri, ca patriarhii credinței, ca Avraam care nu și-a înfipt rădăcinile în pământul țării promise, preferând să locuiască în corturi și să călătorească din loc în loc, mărturisind că se considera străin și călător pe acele meleaguri.

Sequoia sunt dinozaurii regnului vegetal, încă vii, faraonii împărăției pădurilor, îmbălsămați de vii în propriile lor rășini. Multe generații de brazi au încolțit, au crescut, s-au uscat și au putrezit lângă ei, prefăcuți în cele din urmă în solul din care-și trag ei vlaga.

Trăiesc în vreo 60 de pâlcuri (groves) de câteva zeci sau sute de copaci, numai în munții Sierra Nevada. Cel mai înalt specimen măsoară 291 de feet. Circumferința maximă a trunchiului este de 107.6 feet iar diametrul maxim de 40.3 feet. ”Generalul Sherman”, cel mai robust dintre ei, are o greutate totală estimată la 1,000 de tone. Un asemenea uriaș conține destul lemn pentru construirea a 40 de case cu câte 5 camere fiecare și are nevoie de 30 de vagoane de cale ferată pentru a fi transportat.

(va urma)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s