Viitorul este o eternă promisiune, primită cu plăcere, fiindcă permite iluzia de a crede în noi înşine. Vom face, vom fi, vom avea, vom … iată câteva din verbele timpului viitor. Viitorul este o fata morgana, un check fals, dacă nu avem repere stabile în tărâmul lui, dacă nu avem bani în bancă, valori sigure investite în el.
Dar cum putem stabili astfel de repere în geografia interzisă a viitorului, în tărâmul în care n‑a călcat picior de muritor? Cum putem fi siguri de un lucru care simbolizează însăşi incertitudinea şi nesiguranţa, “Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere” (Iacov 4:14)?
Un abur nesemnificativ, când o raportăm la nemărginirea necunoscutului care ne stă în faţă. Cine are la dispoziţie suficientă vreme ca să exploreze orizontul necălcat cu piciorul al zilelor de mâine? Ne încadrăm cu viaţa noastră în măsura unui lat de palmă şi încercăm să facem fapte mari cu energia unei “suflări”!
Nu avem nici un alt capital în viaţă, care să valoreze cât ziua de astăzi şi nicio certitudine în viitor care să preţuiască cât încredinţarea în mâna Celui Veşnic, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce ţine trecutul şi viitorul în aceeaşi mână, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. Şi dacă El a făcut totul pentru noi în trecut, de ce nu ne‑am încrede în El şi pentru viitor, mai cu seamă că sorţii de izbândă prin puterile noastre sunt nesemnificativ de mici!
Singura cheie, la îndemâna noastră, cu ajutorul căreia putem aborba viitorul, este credinţa. Nădejdea este sora ei geamănă. Prima dintre ele motivează mintea noastră, a doua ţine trează flacăra de veghe a inimii. Credinţa se postează ferm pe temelia făgăduinţelor lui Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare moştenirea lucrurilor promise. Nădejdea se avântă în viitor, “ca o ancoră a sufletului” (Evrei 6:19), în stare să pătrundă “dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător” şi Garantor al moştenirii după care tânjim. Puternic ancoraţi în legământul lui Dumnezeu, care “este cu neputinţă să mintă”, şi cu viitorul asigurat în timp şi veşnicie, ne odihnim în certitudinea dragostei Sale şi-I răspundem prin dragostea noastră.
“Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.
Am amintit primele două; te las acum, la început de an, să meditezi singur la cea mai mare dintre ele …
Gelu 
[…] La Întâlnire cu Viitorul […]