Rostim un “mulțumesc” de multe ori în cursul unei zile, cu diferite intenții, tonuri ale vocii și expresii ale feței, dar câte dintre ele poartă amprenta autenticității? Câte purced cu sinceritate direct din inimă? Nu din tradiționalele conveniențe societale, pe care le-am deprins încă din copilărie, imitându-i pe adulți.
Mulțumirea autentică sălășluiește în inimă, este lăuntrică, durabilă, statornică, personală. Nu doar o formulă, nu o expresie de schimbat cu alții în conversație. Nu o datorie de împlinit în relație cu semenii. Înseamnă a fi mulțumit cu situația ta, cu poziția ta în lume, pe care o atribui lui Dumnezeu și, făcând așa, ridici o piatră de moară de pe inima ta – povara nemulțumirii, care strivește pe cei mai mulți oameni. A fi mulțumit înseamnă a fi liber de multe îngrijorări.
Mulțumirea de sine este o minunată mireasmă, care se oferă în evantai peste toți semenii cu care interacționezi și se exprimă în oricare din formele pe care, lingvistic, le îmbracă. O inimă mulțumită nu poate să priveze nici pe Dumnezeu de recunoștința datorată Lui, nici pe oameni. Ea înseamnă sănătate pentru inimă, pace pentru minte și bunăstare pentru trup.
Înțeleptul Vechiului Testament o spune cel mai bine, “cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat.” (Proverbe 15:15).
Bon appétit!
Gelu 