Lucrări de Întreținere


Ies seara la plimbare, urmând de obicei același traseu prin labirintul de străzi din orașul în care locuiesc. Cunosc fiecare casă și pe mulți dintre locuitori, cel puțin din vedere, schimb uneori câteva cuvinte cu unii dintre plimbăreți, ca mine, și-mi urmez traseul și gândurile pe fondul rutinei zilnice. Pilotul automat preia controlul.

Schimbând uneori ruta, rătăcesc pe alte străzi și, evadat din rutină, încep din nou să observ. Casele pe lângă care trec oferă personalitatea lor și, fără să-i cunosc pe locatari, pot ghici într-o oarecare măsură felul de oameni care viețuiesc în ele.

Un zid de piatră scund și cochet, cu lucrătură din fier forjat, instalat probabil când au cumpărat casa, sau când au primit o primă de la companie, limitează proprietatea de-a lungul trotuarului. O lucrare durabilă în timp, o investiție în estetica proprietății. Dar nu tot ce aparține de casă ține pasul cu durabilitatea unui ziduleț împrejmuitor bine făcut. Gazonul a pleșuvit pe ici-colo, buruieni și hodoroage pestrițe s-au adunat pe lângă casă. O rablă de mașină blochează de ani de zile intrarea în garaj.

Entuziasmul inițial al proprietarilor s-a dezumflat. Lipsesc lucrările de întreținere. S-a instalat delăsarea care, prin fazele ei succesive, tinde inexorabil spre paragină. O priveliște tristă, care scade valoarea proprietăților din zonă. Neglijarea lucrărilor de întreținere se răsfrânge asupra vecinilor.

Toate astea sunt aspecte vizibile pentru ochiul trecătorului, dar oare cum stau lucrurile în viața lăuntrică a rezidenților? Și trăirea interioară, psihică, morală și spirituală, pretinde lucrări continue de întreținere. Înăuntru delăsarea lucrează în ascuns și degradarea poate fi mult mai rapidă decât în afară. Căci, ”chiar dacă omul nostru din afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi”. Așa ar trebui să progreseze evoluția normală a omului credincios. Din trusa de unelte a creștinului nu pot lipsi rugăciunea, postul, meditația, dărnicia, părtășia în Cuvânt și alte unelte de același fel.

Proprietatea funciară este imobilă, dar ființa umană este activă, mobilă, interacționând frecvent și uneori decisiv cu o multitudine de factori externi, care o pot influența și eroda în multe feluri. Prin natura ei mintea umană este poroasă și inima vulnerabilă la nocivitatea înnăscută a lumii în care trăim și activăm. În interior delăsarea se cimentează cu timpul în obiceiuri, habitudini și năravuri greu de dezrădăcinat. Este nevoie de vigilență. Lucrările de întreținere în interior înseamnă, printre altele, a instala filtre fine la poarta inimii, prin care să prevină poluarea lăuntrică.

Mai mult, credinciosul a fost cumpărat cu un preț. Răspunsul adecvat este, deci, ca el să proslăvească pe Dumnezeu, care l-a cumpărat, și în trupul și în duhul lui (1 Cor 6:20). El nu mai aparține lui însuși, nici prin creație, nici prin nașterea din nou, de unde decurge și responsabilitatea lucrărilor de întreținere a omului lăuntric, pe care o are în fața Celui ce l-a răscumpărat.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s