Ascultam online, cu ceva timp în urmă, o predică a unui tânăr de vreo 35 de ani, predică ce demara ca o prezentare clară a evangheliei, bine structurată, și care părea să privească la text cu spirit de observație. O expunere aprobată cu zâmbet larg de păstorii de pe podium și probabil gustată de mulți credincioși din sală (lucru de care nu pot fi sigur de vreme ce nu eram prezent acolo). Un succes al programului de seară, ne-am putea grăbi să adăugăm.
Numai că, o undă discordantă începu curând să zgârie timpanul urechii mele de ascultător. Apoi mă frapă ofensa pe care o citeam pe fața unei perechi de ascultători care părea de-ai casei, nelipsită din prima bancă. Ei începură dintr-odată să se foiască, neliniștiți de data de fondul benzii sonore a expunerii pe care o ascultau. Și cine credeți că era perechea respectivă? Nimeni alții decât Gramaticii Limbii Române împreună cu soțul ei, Dicționarul Explicativ, acest cuplu tot mai puțin băgat în seamnă în cadrul evenimentelor publice, fie religioase fie seculare.
Textul pe care predicatorul se străduia din răsputeri să-l explice era din Marcu 5:1-20.
Predicatorul făcea asupra textului observația (și se mira de faptul) că “rugăciunea” dracilor și a sătenilor din Gadara au fost ascultate de Isus, în timp ce rugăciunea omului eliberat de demoni n-a fost ascultată. Mirarea lui ar fi fost îndreptățită, dacă cererile în cauză s-ar fi calificat ca “rugăciuni”. Necazul este că lucrurile n-au stat de loc așa. Confuzia nu era în text, ci în mintea predicatorului. O rugăminte nu-i totuna cu o rugăciune. Dicționarul românesc explică cu claritate termenii, dacă tânărul predicator ar fi fost dispus să-l consulte.
În toate cele trei cazuri (demonii, gadarenii, omul exorcizat), ei au avut o rugăminte pentru Isus, dar nu putem spune că I S-au rugat, cum susținea predicatorul. Pur și simplu I-au făcut câte o rugăminte. Rugăciunea este o cerere adresată Tatălui ceresc, de către unul din fiii Său, sau fiicele Sale, care crede, care I se închină, Îi datorează mântuirea și I se supune. Toate aceste elemente au lipsit din situația din Gadara.
Traducerile englezești redau bine raportul între suplicanți și Isus, verbele folosite fiind “beg”, “implore”, și “plead” pentru toate cele trei rugăminți luate de predicatorul nostru drept rugăciuni, numai ca să ne impresioneze cu spiritul lui de observație (reușind să ne impresioneze cu ignoranța lui). Necredincioșii nu se roagă, ei n-au o platformă de pe care s-o facă. Cu atât mai puțin demonii.
Gelu 