El Camino Real, sau drumul regal, pleacă din San Diego şi urcă pînă la Sonoma, la nord de San Francisco, acoperind apropape 700 de mile. Drumul uneşte un număr de 21 de mănăstiri vechi, cunoscute sub numele de “California Missions”. Iniţiativa stabilirii lor aparţine regelui spaniol Carlos al III-lea, intenţia fiind de a crea aşezări permanente în California, avanposturi ale puterii spaniole, într-o vreme în care coloniști din alte ţări începuseră deja să sosească în zonă. Scopul, declarat sau voalat, al descălecării spaniole pe acest pământ n-a putut fi decât intenţia de anexare a teritoriului. Spaniolii doreau s-o ia înaintea altor puteri interesate în acest pământ fertil, în special Rusiei.
Plasate strategic aproape de ţărmul Pacificului, aceste aşezări înlesneau transportul pe apă şi negoţul maritim. În paralel, legătura terestră între mănăstiri era facilitată prin amplasarea lor la distanţă aproximativ egală, distanţă care putea fi acoperită pe jos în cursul unei zile. Ca regulă generală, biserica şi clopotniţa se ridicau cel puţin la înălţimea celor mai înalţi copaci nativi, ca să poată fi uşor văzute de la distanţă.
Convertirea indienilor din California, scopul declarat al mănăstirilor, era desigur un ţel secundar, sau mai bine zis parte din întreprinderea politică, iar prezenţa unei “presidio”, sau garnizoană militară, alături de fiecare biserică, însemna mai mult decât menţinerea ordinei în relaţiile cu indienii.
Zidirea mănăstirilor a început în 1769, sub supravegherea călugărului franciscan Junipero Serra şi a durat până în 1823. Multe din oraşele impoartante ale Californiei de azi au fost zidite iniţial ca “pueblos” pe lângă mănăstiri, cele mai cunoscute fiind San Diego, Los Angeles, San Jose, Monterey şi San Francisco.
Deşi modelul şi ţelul este acelaşi pentru toate, fiecare mănăstire îşi are personalitatea, arhitectura şi istoria ei, cu nelipsita anecdotică şi cu tradiţiile locale. De pildă, la San Juan Capistrano tradiţia susţine că rândunelele se întorc în zonă în aceeaşi zi în fiecare an, şi anume de sărbătorea Sfântului Iosif, soţul Mariei, care cade pe 19 Martie. Nu puţini drept credincioşi ai acestei tradiţii se adună în ziua respectivă, aşteptând răbdători sosirea rândunelelor. Vă puteţi închipui entuziasmul mulţimii, măturând cerul cu privirile, când se întâmplă să zărească o rândunică săgetând aerul deasurpa mănăstirii.
Unele dintre mănăstiri sunt încorporate în prezent în localităţile de care aparţin, altele se bucură încă de liniştea si solitudinea de la întemeiere, care li se potrivesc atât de bine. “La Purisima”, situată în valea Lompoc (unde în cursul primăverii poţi vizita coloratele câmpuri de flori care se cultivă acolo, comparabile cu lanurile de lalele din Olanda) aparţine acestei din urmă categorii. Găseşti acolo o oază de linişte, care te cheamă la meditaţie şi nostalgie după vremuri de mult apuse. Câteva ore petrecute acolo, în compania istoriei şi a blândei clime californiene, ți se vor întipări în memorie ca amintiri de neuitat.
O călătorie pe calea regală a mănăstirilor ar fi putut dura odinioară cam o lună de zile, cu popasuri nocturne la cele 21 de opriri, adăugând pe parcurs câteva zile de repaus. Astăzi, o astfel de călătorie ar fi un periplu interesant pentru amatorul de istorie, călătorie care l-ar purta, concomitent, sau alternativ, prin metropole moderne, pe drumuri asfaltate, dar şi pe poteci părăsite de multă vreme, poate pus în situaţia să-şi ghicească itinerariul diurn orientându-se după poziţia soarelui, cel mereu prezent pe cerul Californiei.
Istoria n-a zâmbit întotdeauna cu bunăvoinţă acestor aşezăminte de credinţă şi civilizaţie, plantate în solul puţin populat al Californiei de acum 200 de ani. Cel mai mult au avut de suferit din partea cutremurelor, care le-au cauzat stricăciuni serioase. El Camino Real o ţine aproape de San Andreas Fault, rău famata falie în scoarţa coastei pacifice, ale cărei urme se văd peste tot în peisajul Golden State-ului. Multe dintre mănăstiri sunt astăzi restaurate.
Gelu 