După cum iarba crește pe poteca neumblată și după cum praful se așterne peste obiecte nefolosite, tot astfel și peste Cuvânt se așterne colbul uitării prin neglijarea lui. Nu doar praf peste coperta Bibliei nedeschise de multă vreme, ci colb peste Cuvântul în sine.
A trecut mai bine de un an de când virusul chinezesc bântuie lumea. Am auzit și citit între timp păreri, sfaturi și expertize de tot felul, dar niciodată n-am auzit (cel puțin eu) citat psalmul care promite imunitate în mijlocul epidemiei. Autorul psalmului se referă la epidemie prin ”ciumă” și ”molimă” (”pestilence” și ”plague”, în unele traduceri englezești) și promite,
”O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia”.
După cum pastilele trebuiesc luate cu apă, cuvinte ca cele din psalm nu pot fi luate, invocate și activate fără credință. Ca urmare, întrebarea retorică a lui Isus a fost și rămâne, ”când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” Medicamente și vaccinuri va găsi din belșug.
Fără îndoială că și condiționarea exprimată în primele două versete ale psalmului joacă un rol în activarea credinței și apelarea la ajutorul de Sus. Promisiunea este pentru ”Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic”. Ce se va întâmpla însă cu creștinul care se refugiază sub protecția unor mijloace alternative?
Nu vreau să trag spuza pe nici o turtă, fiecare decizie este gândită și implementată personal. Vreau doar să exprim un regret timid cu privire la credința în cuvintele Scripturii în rândul credincioșilor de azi.
Știu și eu, unii credincioși au contractat boala. Știu și că unii dintre ei au trecut din viață răpuși de virus. Pentru cei care au supraviețuit a putut fi o încercare, un test, un mesaj cu mare impact. Pentru cei plecați a putut fi vehicolul rânduit lor pentru a intra în veșnicie. Când vine ziua plecării, și credincioșii intră în eternitate pe aceeași poartă, fie în somn, fie prin cancer, fie prin accidente, fie prin suferință, fie în pace și liniște, sătuli de zile, după cum îi este rânduit fiecăruia. Unul este luat, altul este lăsat.
Dacă numai creștinii ar fi scutiți de astfel de molime și ciumi, lumea ar observa de îndată și ar putea-o socoti ca oportunitatea de a fi ei înșiși incluși în scutirea de suferință și s-ar putea lipi de creștinătate din intere, nu din nevoia recunoscută personal de a fi salvați din păcat și din moarte eternă.
Gelu 