La Întâlnire cu Credința


Dacă întâlnirea lui Aaron cu Moise în pustie frapează ca un fapt impresionant, ce-ați zice de un general, devenit iscoadă în ajunul bătăliei, trimis de unul singur, noaptea, în tabăra vrăjmașă? Și nu un luptător din cale-afară de brav, ci mai degrabă un om ezitant și temător, diletant în ale războiului, care argumenta cu îngerul, se scuza ca fiind “cel mai mic din casa tatălui” său și care demola altarul lui Baal în timpul nopții.  Ați ghicit, desigur, că-i vorba de Ghedeon.

Judecător ridicat de Dumnezeu spre a elibera pe Israel de sub apăsarea Madianiților, Ghedeon a reușit să strângă în jurul lui o oaste de 32.000 de oameni, numai ca să afle că, după criteriile divine, “Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult”, măcar că vrăjmașii care le stăteau împotrivă “erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării”. Împotriva tuturor calculelor umane, care recomandă sporirea armatei la un procentaj cu sorți de izbândă (Luca 14:31), porunca de Sus cerea reducerea drastică a ei, luptătorii urmând a fi triați în funcție de curajul lor, descotorosind astfel armata de oricine “este fricos”. Mulțimile, atât de căutate și curtate de oameni, pot fi un impediment în calea lucrării divine și un fals suport pentru credincios.

Ne putem imagina reacția lui Ghedeon văzând grosul armatei sale (22.000 de oameni) părăsind tabăra cu bocceaua temerii în spinare, lăsând celor rămași în urmă merindea și trâmbițele, dar știm că alte surprize îl așteptau: “Poporul este încă prea mult. Pogoară-i la apă și acolo ți-i voi alege”. Până aici soldații se aleseseră singuri, în funcție de bravura inimii lor. De acum urmau să fie aleși de Dumnezeu și, conform criteriilor sale, Ghedeon se putea “bizui” doar pe 300 dintre ei.

A răspunde chemării lui Dumnezeu, ca Ghedeon, constituie doar primul act al dedicării și nu garantează “a smooth sailing” pe marea, încă necunoscută, care-i stă în față. Se cere în continuare o abordare prin credință a fiecărui pas necesar spre împlinirea misiunii încredințate. Cei 300 de oameni aleși nu constituiau prin ei înșiși condiția biruinței. Li se cerea doar să nu fie un obstacol în reușita campaniei, prin efectul cumulativ al lipsei de credință.

Cât despre comandant, mai erau încă lucuri de pregătit în inima lui. În ajunul zilei plănuite pentru bătălie, Dumnezeu îl trimite pe Ghedeon la întâlnire cu certitudinea biruinței, care încă îi lipsea: “Scoală-te și pogoară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale”. O incursiune în tabăra madianiților, menită să alunge ultimele umbre de necredință și teamă din inima lui, “Să asculți ce vor zice și după aceea ți se vor întări mâinile”. La adăpostul întunericului, Ghedeon se apropie cu toată precauția de primele corturi ale oștirii vrăjmașe, ocolind cu grijă străjile. Sosind la întâlnire, “iată că un om istorisea tovarășului său un vis”. Un om visează un vis despre a cărei semnificație n-are habar. Simte însă că visul trebuie să aibă o semnificație și-l povestește camaradului său de arme. Auzind visul, acesta din urmă îl tălmăcește pe loc, fără ezitare, esența mesajului fiind că “Dumnezeu a dat pe Madian și toată tabăra în mâinile lui Ghedeon”. În sfârșit, Ghedeon înțelege, crede, se închină, aruncându-se cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu, și se întoarce în micuța lui tabără, cu planul de bătaie cristalizat în minte.

Dar, mă întreb eu, avem noi cu adevărat nevoie de mărturia vrăjmașilor spre a crede? Nu cumva doar credința slabă se bizuiește pe asemenea proptele? Prin credință slabă înțeleg credința căreia Cuvântul lui Dumnezeu nu-i este suficient. Întorcându-ne la începutul istoriei lui Ghedeon, să citim din nou promisiunile făcute lui și să judecăm apoi, dacă avea el suficiente motive să creadă cuvintele primite și să acționeze pe baza lor. Iată promisiunile, “Domnul este cu tine, viteazule” (Judecători 6:12); “Domnul S-a uitat la el și a zis: Du-te cu puterea aceasta, pe care o ai, și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” (6:14) și “Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om” (6:16).

Ideea ciudată a unei mărturii favorabile din partea vrăjmașilor poate lua forme dramatice, conferind confuzie unei anumite situații. Gândul ne duce la apostolul Pavel, despre care Faptele Apostolilor ne spune că a fost deranjat, iritat chiar, de mărturia unei femei stăpânite de un duh de ghicire, care striga în urma apostolilor cuvinte favorabile lui. Pavel a mustrat duhul care vorbea prin ea (Fapte 16:16-18), deși cuvintele ei erau adevărate. Ne aducem aminte apoi că Isus n-a avut nevoie de mărturia dracilor, care știau fără dubiu că El era Christosul (Luca 4:41) și le-a interzis să-I facă reclamă.

Credința salvatoare “vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Christos” (Romani 10:17). O credință alimentată din surse alternative se expune contaminării cu scopuri străine Evangheliei și va suferi contradicții și crize interne. Știința, filosofia, arta, natura, personalități proeminente – toate acestea pot aduce binevenite confirmări credinței stabilite pe baza Cuvântului revelat, dar nu-l pot suplini. N-au putere prin ele însele să nască o credință vie, n-au autoritate să facă promisiuni și nici puterea să schimbe oameni. Nimic altceva, decât credința, are acces în sferele cerești și aceasta numai pe baza revelației trimise de Acolo jos pe pământ.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s