Un reușit joc de cuvinte în limba engleză, intraductibil în românește, ne informează pe sub mustață că, “marriage is not a word; it’s a sentence”. Cum multe cuvinte englezești au înțelesuri multiple, în calamburul respectiv ”sentence” are și înțelesul gramatical de frază și pe cel juridic de sentință.
Gramatical, în mod ideal căsătoria este o istorie scrisă de doi soți și citită de lumea prin care ei se perindă. În cazuri mai puțin fericite, unul din soți își impune stilul său în compunerea frazei căsniciei lor, iar în cel mai jalnic dintre cazuri, partenerul este redus la tăcere, situație în care pentru el, sau ea, mariajul devine ”martiraj”, sau căsnicia devine “căznicie”.
Juridic vorbind, uneori căsătoria devine o sentință, auto-acceptată la început cu entuziasm și mari speranțe, ispășită apoi de fiecare soț în felul lui, de-a lungul unei veiți trăite, mai mult sau mai puțin, “împreună”.
În cuvintele unui hâtru înțelept al antichității, căsătoria este o cetate asediată; atacanții din afară luptând din răsputeri să năvălească între zidurile ei, în timp ce locuitorii din interiorul cetății matrimoniale dorindu-și cu mult dor să scape în afara zidurilor ei. Deși pare o remarcă glumeață, istoria milenară a instituției căsătoriei, și mai cu seamă situația ei contemporană, o confirmă din plin. Comparația iese din sfera metaforei, trădând un diagnostic trist al situației familiei și reflectă primejdia cu care se confruntă ea în prezent, când este atacată cu virulență chiar temelia ei. Desigur că, în entuziasmul ei, metafora este împinsă un pic prea departe, căci pe ici-colo se găsesc și căsnicii fericite.
În sensul originar al căsătoriei, cetatea pare o metaforă potrivită pentru căsătorie, în intenția ei de a fi inexpugnabilă, numai că în zilele noastre metafora și-a cam pierdut din forță. Porți și portițe au fost săpate în zidurile ei, astfel că traficul înspre afară este tot mai intens și tot mai facil, atât ilegitim cât și legiferat, iar spre interior traficul se subțiază pe zi ce trece. E mai comod să se întindă un cort în afara zidurilor. Fondatorul cetății matrimoniale nu-i altul decât Creatorul, Christos este Autoritatea, iar Duhul Sfânt legiuitorul. Legile cetății sunt puține, dar clare, iar uzanțele cele mai de bază le putem reduce la înțelegere, îngăduință și slujire. Cu astfel de legi, auto-acceptate și auto-impuse, cine are nevoie de mecanismul greoi și fluid al justiției instituționalizate?
Gelu 