Îngerul Gavril s fost trimis pe pământ de două ori la interval de șase luni, cu un mesaj similar, adresat mai întâi unui bărbat din familia preoțească a lui Aaron, apoi unei fecioare din casa împărătească a lui David.
Întrebarea lui Zaharia
Zaharia și Elisabeta, o familie fără copii, doi soți în vârstă, resemnați de-acum cu soarta păstrată lor de Stăpânul ceresc. Cel puțin așa trebuie să fi gândit ei la data când preotul Zaharia a fost vizitat de îngerul Gavril. Încetul cu încetul, rugăciunile lor pentru un copil și-au pierdut dorul de la început și zăceau acum abandonate în cartea de amintiri a familiei.
Ales prin sorți să ardă tămâie în Templu, singur în încăperea sfântă, în timp ce mulțimea poporului se ruga afară, Zaharia își concentra atenția la detaliile prescrise cu minuțiozitate de uzanțele preoțești. Mare trebuie să-i fi fost spaima când, la dreapta altarului pentru tămâiere, i s-a arătat îngerul!
Cuvintele rostite de înger adăugau surpriza la teama inițială. Cuvinte divine, clare, precise, fără nici o șansă a fi interpretate altfel, rămân însă lipsite de ecoul credinței în mintea preotului.
– “Din ce voi cunoaște lucrul acesta …?” (Luca 2:18). Îngerul găsește nelegitimă întrebarea, deși argumentul lui Zaharia urmează în mod firesc, “Fiindcă eu sunt bătrân și nevastă-mea este înaintată în vârstă.”
În realitatea desăvârșită a Cuvântului lui Dumnezeu, cei doi soți împlineau, de fapt, în mod perfect condițiile pentru a se bucura de intervenția miraculousă a lui Dumnezeu. Cu cât mai dificilă și mai improbabilă este lucrarea din punct de vedere uman, cu atât mai glorioasă va fi intervenția lui Dumnezeu!
Nu se poate ca preotul Zaharia să nu se fi gândit, de-a lungul anilor trăiți într-o casă fără copii, la asemănarea lui cu părintele Avraam, care trăise aceeași situație vreme de mulți ani, invocând probabil în rugăciunile sale precedentul lui Avraam. Numai că Zaharia n-a urmat pe Avraam în pilda credinței.
Necredința lui Zaharia pare și mai nelalocul ei când citim primele cuvinte ale îngerului vestitor: “rugăciunea ta a fost ascultată”. Cu adevărat, Zaharia și-a ales cu multă stângăcie momentul în care să se îndoiască de îndurarea lui Dumnezeu față de familia lui!
Întrebarea Mariei
După șase luni, “îngerul Gavril a fost trimes … la o fecioară … Numele fecioarei era Maria”. O informa că a căpătat mare favoare de la Dumnezeu. Nedumerită de cele vestite, și Maria a avut o întrebare;
-“Cum se va face lucrul acesta …?” (Luca 1:34). Dar întrebarea ei nu ridică nici o obiecție din partea îngerului, care discernea credință în inima fecioarei, confirmată mai târziu de Elisabeta, “Ferice de aceea care a crezut …” (Luca 1:45). Singura nedumerire, perfect legitimă în mintea unei fecioare curate, se ridica în legătură cu detaliile tehnice ale împlinirii făgăduinței, “fiidncă eu nu știu de bărbat”.
Apoi, chiar dacă îngerul ar fi discernut o nuanță de necredință în inima Mariei, să nu uităm că istoria nu oferea niciun precedent. Nu s-a mai întâmplat vreodată ca o fecioară să rămână însărcinată și să nască, iar Maria, chiar dacă a cunoscut profeția lui Isaia, n-ar fi avut îndrăzneala s-o aplice la sine însăși, în modestia inimii ei neprihănite.
Două întrebări ale oamenilor și două răspunsuri din partea îngerului. Un răspuns diferit pentru fiecare inimă, căci fiecare dintre ei întreba într-un spirit diferit. Răspunsul credinței este răspunsul așteptat de Dumnezeu, atât de frumos exprimat de Maria, “Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Necredința, dimpotrivă, rămâne mută, așa cum Zaharia a rămas mut până la împlinirea lucrurilor făgăduite.
Gelu 