“… am poruncit corbilor să te hrănească acolo” …
“… du-te la Sarepta, care ține de Sidon și rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească” (1 Împărați 17:2-4, 9).
Cu o îndrăzneală și o siguranță de sine, pe care nu le putem pătrunde decât în lumina unei relații strânse între Dumnezeu și profet, Ilie a stat în fața împăratului Ahab și a rostit cuvinte de judecată asupra țării: “Viu este Domnul, Dumnezeu lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu” (1 Împărați 17:1). Siguranța profetului se bizuia pe conștiența că era slujitorul lui Dumnezeu, iar îndrăzneala lui se întemeia pe credința fermă în cuvântul care-i fusese dat. De aici puterea de a înfrunta ostilitatea împăratului. Ca slujitor, viața lui Ilie era în întregime la dispoziția Stăpânului, iar ca profet el se identifica pe sine cu mesajul încredințat. Cuvântul primit de la Dumnezeu pentru a fi transmis celor vizați devenea pentru profet “cuvântul meu” (17:1), un privilegiu inegalabil printre oameni și o înaltă răspundere între profeți.
Există un acolo, ales de Dumnezeu, unde îl vrea pe slujitorul Său. Corbii au primit poruncă să-l hrănească pe profet acolo, lângă pârâul Cherit, și nu l-ar fi găsit în altă parte. Apoi, după ce pârâul a secat, locul ales de Dumnezeu pentru Ilie a fost Sarepta, și numai acolo putea fi sigur profetul că rămânea în voia lui Dumnezeu. În nici unul din aceste două locuri Ilie nu s-a bucurat de belșug, n-a trăit în huzur, dar nici n-a dus lipsă de strictul necesar. În casa văduvei oala cu făină și ulciorul cu undelemn au furnizat “multă vreme” (17:15) hrana necesară pentru familia femeii și pentru Ilie. O viață austeră și o dietă simplă, e adevărat, dar o existență asigurată de Dumnezeu în mod miraculos pentru oameni care s-au încrezut în cuvântul Său, în timp ce țara întreagă suferea lipsurile unei secete devastatoare de trei ani și jumătate.
Dumnezeu a stabilit mereu un “acolo” pentru oamenii dedicați Lui, referințele biblice fiind prea multe spre a fi menționate aici; iată doar câteva: El i-a poruncit lui Iacob să se pogoare în Egipt, făgăduindu-i că “acolo te voi face să ajungi un neam mare”; lui Moise i-a promis, “acolo Mă voi întâlni cu tine”; i-a poruncit apoi, “acolo să vă aduceți arderile voastre de tot, jertfele voastre …”; pentru Ghedeon porunca a fost, “Pogoară-i la apă și acolo ți-i voi alege”; pe Ieremia l-a îndrumat spre casa olarului, cu promisiunea că “acolo te voi face să auzi cuvintele Mele”; pe Iona l-a trimis la Ninive, ca să vestească “acolo strigarea pe care ți-o voi da”; pe Iosif, soțul Mariei, l-a trimis în Egipt, poruncindu-i, “rămâi acolo până îți voi spune eu”; iar ucenicilor Isus le-a dat întâlnire în Galilea, după înviere, căci “acolo Mă vor vedea”.
Este o chestiune de spiritualitate, înainte de a fi una de geografie.
Există și pentru tine un “acolo”, un loc sau o situație ideală, unde Dumnezeu te vrea. Vei putea realiza lucruri frumoase și înregistra succese mari altundeva, dar împlinirea lăuntrică o vei găsi doar “acolo”, unde ți s-a poruncit să te duci, să stai, să mărturisești, să lucrezi, sau să slujești. Exemplele negative întrec cu mult pe cele pozitive pe paginile Scripturii. Adam n-a fost găsit acolo, nici Cain, nici Samson, nici Iona, și mulți alții ca ei. Să tragem concluziile corecte din negativul experiențelor lor, căci nu vom beneficia de scuze.
Gelu 