“Un om avea doi fii”, așa începe Pilda Fiului Risipitor, cuvinte repetate de nenumărate ori în experiența istorică a familiei umane. Având doi fii, tatăl din pildă avea două probleme diferite de rezolvat. Un părinte va fi pus în situații specifice de fiecare dintre copiii săi. Puține lucruri sunt la îndemâna unui părinte pentru a împăca pe fiii săi, odată ce conflictele s-au declanșat. Ne aducem aminte de Adam (Cain și Abel), de Isaac (Iacob și Esau), de Iacob (Iosif și frații lui), de David (Absalom și Amnon). Armonia în familie nu depinde numai de părinți; nici măcar Tatăl ceresc nu poate obține împăcarea noastră cu Sine fără acordul nostru.
“Și tatăl le-a împărțit averea”. Asigurând fiilor săi libertatea de a decide, tatăl și‑a luat riscul de a pierde financiar și a suferi emoțional, lăsând pe fiul mai tânăr să se rupă de familie. Părintele n‑a încercat să‑l oprească, aspect al situației care pune în lumină înțelepciunea sa, în timp ce faptul că-l așteaptă și‑l primește înapoi vorbește despre dragostea sa. Din rețeta abordării părintești nu poate lipsi dragostea, înțelepciunea și răbdarea.
După cum lucrurile pierdute trebuie căutate, și oamenii pierduți trebuiesc găsiți. Dar ei decid dacă se lasă găsiți sau nu. Discernem în pildele din Luca 15 o creștere în procentaj a elementului pierdut: mai întâi o oaie din o sută, apoi un ban din zece și, la urmă, un fiu din doi. Fiul mai tânăr se pierde în țara depărtată, ca oaia rătăcită, în vreme ce fiul mai mare trăiește pierdut în casă, ca banul de argint.
Răzvrătirea fiului mai tânăr n-a făcut decât să scoată la iveală robia lui. Rob al unor dorințe rele, apoi rob al unor fapte rele, până la urmă rob de-a binelea, slugă la porci, fiul mai tânăr a realizat în final beneficiul situației de rob în casa unui tată iubitor. Ce crezuse el că era libertate, s-a dovedit a fi robia cea mai neagră. Abia întors acasă și supus părintelui său a câștigat libertatea veritabilă. Cât despre fiul mai mare, se pare că numai ocazia i-a lipsit ca să-și verse nemulțumirea din inimă în cuvinte pline de reproș: “Iată, eu îți slujesc ca un rob …” (vers. 29). Atitudinea tatălui față de fiul mai tânăr reprezintă harul, în vreme ce relația fiului mai mare cu tatăl său reprezintă Legea.
Majoritatea pictorilor care au încercat să transpună pe pânză pilda fiului risipitor au ales scena întâlnirii dintre tată și fiu, înfățișându-i îmbrățișați în gestul reconcilierii supreme. Întâlnirea reprezintă momentul culminant și transmite mesajul cel mai elocvent al pildei. La tatăl său se întoarce fiul risipitor, după ce-și vine în fire, nu la confort, bunăstare, sau belșug. Garanția că va fi primit se bazează pe caracterul tatălui său, a cărui bunătate și dreptate au rămas gravate cu litere de neșters în mintea sa și-i tulburau cugetul și somnul.
Pe măsură ce istorisirea se desfășoară, curba dramatismului ia o întorsătură surprinzătoare, aducând dezamăgire și amărăciune. Fiul mai vârstnic era la “ogor”, la datoria zilnică, angrenat în slujire, imersat în religia lui, ale cărei porunci le respecta cu strictețe. Ca să aplaneze răbufnirea lui fariseică, tatăl iese afară ca să-l înduplece. A reușit sau nu? Nu știm. Pe fiiul pierdut Tatăl l-a putut ierta, cu cooperarea lui prin pocăință. Cel vârsnic sta înfipt pe terenul neprihănirii de sine. Se pare că drumul întoarcerii acasă din țara depărtată a fost mai scurt și mai ușor de parcurs decât cei câțiva pași pe care fiul mai vârstnic a refuzat să-i facă, pentru a intra în casă.
Din perspectiva Cerului, bucuria cauzată de mântuirea unui păcătos, care se pocăiește, este un imperativ (“trebuia să ne veselim”), situație deslușită și de primele două pilde, care se încheie dezvăluind adevărul că “este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește” (versetele 7 și 10).
Cele trei personaje se auto-caracterizează prin ce vorbesc și prin ce fac. Într-un anume fel, toți trei au fost ”risipitori”; unul a risipit avere, altul a irosit oportunități, în timp ce tatăl risipea împărțind dragoste.
În textul original pilda nu are un titlu. Dacă ți s-ar cere să-i dai un titlu, cum ai numi-o?
Gelu 