Laudă Limbii Române


Fără a emite pretenția că este perfectă, limba noastră ne slujește în chip desăvârșit. În aula academiei, la birou, în piață, în biserică, la grădiniță, la radio, în bibliotecă, la o șuetă în parc, sau la ”un pahar de vorbă” cu amicii, limba română nu ne face nicăieri de rușine.

Vocalică și melodioasă, sonoră și nuanțată, parcă modelată anume să fie și cântată, nu duce lipsă de rime și nu șchiopătează, când ține cu hărnicie ritmul. Sugestivă, culminând în admirabile onomatopee, antrenantă, știe să fie și sobră, ceremonioasă, autoritară, ori blândă și veselă, în largul ei printre ecuații matematice, simplă și ușor de articulat pentru îngerașul din leagăn. Într-un cuvânt, ar trebui să fim mândri de limba noastră.

Suplă și elegantă, limba română își ascunde foarte bine vârsta; am putea spune chiar că arată surprinzător de bine la anii ei, folosind doar cea mai simplă rețetă a cosmeticii lingvistice. Are precizie în comunicare, o gramatică stabilă, vocabular bogat, mulțime de sensuri figurate, un simbolism robust, o fonetică ce poate schimba ușor gamele, are întindere, adâncime și se pretează la umor.

În poezie își dezvăluie cel mai bine virtuțile. Se simte în largul ei, săltând ușor pe ritmuri cadențate, realizând armonia perfectă cu sufletul românesc, căci toată lumea știe că românul s-a născut poet. Ne-a mângâiat, când a plâns împreună cu noi pe unduirile triste ale doinei – această supapă de siguranță a inimii preapline de dor și de jale, care ne-a salvat fără contenire optimismul etnic, amenințat în fiecare generație a zbuciumatei noastre istorii. Izbucnește surprinzător în strigături scurte, dar spunând atât de mult de pe marginea horei, pe care o privește hâtru, știind să prindă într-o singură frază esența unei situații, depozitată apoi în memoria colectivă a neamului. Prin legendă și baladă ea-și păstrează comorile de veacuri, evocând istoria și cinstindu-și eroii. Basmul copilăriei, iubit de nepoți, dar gândit de bunici, ca refugiu etic și mod de a satisface simțul dreptății, măcar pe plaiurile visării, va rămâne neuitat în amintirile copilăriei. Cu toate avânturile și efuziunile înecate, inevitabil, în bocet …

În aceeași măsură în literatura cultă, ca și în cea populară, fie poezie, fie proză, limba noastră își etalează farmecul unic, umbrit doar de deputința de a fi gustat de străini. Mi-ar fi și greu și ușor să exemplific, spicuind din frumusețea creației literare românești; ușor fiindcă-i greu de ales și greu fiindcă-i ușor să creez nemulțumiri. Cum zice străbunicul nostru latin ”de gustibus …” Eminescu sau Coșbuc, Sadoveanu sau Caragiale, Miorița sau Meșterul Manole. Este un corn al abundenței – să-și ia fiecare ce-i place. Nu costă nimic și nimeni nu va regreta un ceas petrecut în compania literaturii române.

Limba s-a născut împreună cu poporul. Strămoșii noștri daci, biruiți în luptă, au primit de la biruitorii lor (strămoșii noștri romani) un dar de preț – limba latină. Roman pețise de multă vreme pe frumoasa Dacie, iar copilul rezultat din căsătoria lor s-a dovedit viabil, rezistent și credincios ambilor părinți, păstrându-și prin veacuri cu neobosită fidelitate și sângele și graiul.

Indisolubil legate, limba și poporul vor dăinui câtă vreme vor rămâne împreună. Nu este divorț, ci doar moarte. Fără limbă, poporul este orfan. Nu întâmplător limba lui se cheamă ”maternă”. Iar limba fără popor nu-i decât articol de muzeu – limbă ”moartă”, îmbălsămată în incunabule și ediții princeps, îngropată apoi în cavouri de bibliotecă.

A trăit, împreună cu noi, cea mai întunecată jumătate de secol din istoria ei aproape bi-milenară; ea, care nu făcuse rău nimănui. Schilodită de analfabeții proletari, siluită de mai-marii vremii, care și-au făcut din ea gumă de mestecat, scoțând pe gură baloane umflate cu minciuni, s-a apărat în singurul mod la îndemâna ei – respingându-le avansurile, refuzându-le frumusețea ei aparte, ce nu se potrivea cu mesajul lor demagogic. Puține pagini de valoare s-a lăsat convinsă a oferi în toți acești ani, doar unor talente de excepție. A supraviețuit, însă, intactă în inima și mintea celor care au iubit-o.

Dar, iată că noi primejdii o amenință acum, în aceste vremuri de circulație liberă, când granițe de tot felul se deschid larg în calea comunicării. Care-i va fi viitorul? Știe cineva să-mi spună?

One thought on “Laudă Limbii Române

  1. În prezent, din câte-am auzit, românii folosesc în medie 500-700 de cuvinte în vocabularul lor de bază. Dacă ne gândim că doar în DEX sunt explicate 65.000 de cuvinte, şi încă nu sunt toate câte apar în domenii foarte specializate, înseamnă că raportul e trist. Ce e frumos rămâne în cărţi, pe care le vom citi cu dicţionarul lângă noi. Dacă le vom mai citi. În limbajul de zi cu zi, se vor folosi tot mai mult prescurtările, iar pe chat, emoticoanele vor suplini in continuare cuvintele, deci nicio problemă pentru cei mai mulţi să se înţeleagă între ei. Cam asta prevăd eu pentru viitorul limbii. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s