Ananghia în care s-a trezit profetul Iona sugerează absurdul intenției sale de a fugi ”departe de fața Domnului”. După cum locul turturicii (semnificația numelui său) nu-i în pântecele peștelui, tot astfel menirea profetului nu-i să fugă de Dumnezeu. Dacă ținem seama de faptul că profetul fusese trimis la Ninive (la răsărit de țara lui Israel), dar a încercat să fugă la Tars, tocmai în direcție opusă, departe de fața Domnului înseamnă contrariul voii Sale. Înseamnă a-I întoarce spatele, a avea obiecții majore la planul Său, a desconsidera mesajul încredințat. Ca urmare a evaziunii sale, profetul devenea o indigestie pentru pește, o pacoste pentru corăbieri, o pagubă fatală pentru niniviteni, o ofensă pentru Dumnezeu și o mare lecție pentru noi.
A fugi de fața lui Dumnezeu este un mod de viață pentru mulți oameni și nu se limitează la o distanță măsurată geografic. Poți încerca să te ascunzi de El fără să-ți părăsești familia, locuința, sau biserica și nu-i nevoie să fii profet, ca să te faci vinovat de acest soi de răzvrătire. Oridecâte ori nesocotești voia Sa, pe care o cunoști din Scripturi, sau refuzi să-I asculți glasul când te cheamă, I-ai întors spatele. Când pui interesele tale mai presus de ale Împărăției și prosperitatea personală deasupra propagării Evangheliei, nu faci decât să-L ții pe Dumnezeu la distanță.
Nu-ți va fi greu să găsești justificări pentru atitudinea ta. Iona ridica fapta lui la rang de sacrificiu patriotic, considerând Asiria ca dușmanul lui Israel. Un mesaj de îndurare pentru vrăjmași nu putea fi pe placul lui Iona. În neascultare, Iona naviga spre portul datoriei abandonate, cuibărit confortabil în pântecele corăbiei. Îmbătat de vinul propriei amăgiri, profetul doarme dus, legănat de valurile mării. Doarme somnul conștiinței vinovate, un somn fără pace. Există două feluri de pace. Este, mai întâi, pacea lui Isus dormind (la cârmă) în corabie și pacea lui Iona în pântecele corăbiei (împăcat nici cu Dumnezeu, nici cu sine însuși), fără să știe că furtuna făcea ravagii în jurul lui. Există pacea lui Petru, dormind între doi soldați, în ajunul zilei plănuite pentru execuția sa și pacea lui Saul, dormind în peșteră, în timp ce Abișai sta cu sabia scoasă deasupra lui, gata să lovească. Există pacea lui Pavel, călătorind spre Roma prin furtună …
Între timp, marinarii, terifiați de amenințările furtunii, trag la sorți și află că vinovat de primejdia în care sunt prinși este pasagerul ciudat, care poate dormi dus, când toți ceilalți se luptă din răsputeri cu marea ostilă. O mână scutură cu putere umărul profetului, îl trezește și-l trage sus, pe puntea corăbiei legănată sălbatic de valuri.
O scurtă privire aruncată în jur, la fețele schimonosite de spaimă ale corăbierilor, urletul vântului, icnitul corăbiei pe cale să se desfacă din încheieturi și iminența pieirii în valuri, îl trezesc de-a binelea pe Iona. Dar nimic nu-l cutremură mai mult decât cuvintele întrebării,
”Ce meserie ai și de unde vii?”
Ce meserie am? Sunt … profet și … mă tem (!) de Dumnezeul cerurilor, care a făcut uscatul (atât de departe acum) și marea (clocotind din pricina mea).
Confruntat de marinari, conștiința lui Iona se trezește subit, își mărturisește vinovăția și se oferă pe sine ca jertfă, spre salvarea celor de la bordul corăbiei,
“Aruncați-mă în mare și furtuna se va liniști față de voi”. Nu însă și față de mine, gândește Iona, pe drept cuvânt.
Un gest eroic, o minune mai mare înlăuntrul lui Iona decât a fi fost salvat din mare. Isus punea în evidență noblețea acestei atitudini și a ridicat experiența lui la rang de semn suprem, ”semnul proorocului Iona”.
De aci înainte Iona era dispus să înfrunte riscul de a striga împotriva cetății celei mari, chiar pe străzile ei. Misiunea lui la Ninive era un act profetic fără precedent. Toți ceilalți profeți evrei condamnau cetățile și popoarele vecine proclamând de la distanță cuvintele primite de la Dumnezeu.
Actul de neascultare al lui Iona n-a putut zădărnici planul divin privitor la neamuri. În același port, Iafo (Iope în Faptele Apostolilor), unde Iona se îmbarca pe traseul plănuitei sale eschivări, mai târziu apostolul Petru, în casa lui Simon tăbăcarul, primea vedenia prin care se deschidea neamurilor ușa pentru Evanghelie. În îndurarea Sa, Dumnezeu oferea viață vrăjmașilor lui Israel și profetului încă o șansă de a-și face datoria. Ajuns la Ninive, Iona a rostit un foarte scurt mesaj profetic, nici măcar zece cuvinte. Odată pocăit el însuși, profetul a putut să pocăiască pe alții.
Dar, lucrarea în inima lui Iona nu era încheiată. Profetul s-a dus la Ninive, când a fost trimis a doua oară, dar numai pe jumătate convins și cu un mesaj care nouă astăzi ni se pare trunchiat, pomenind doar de pedeapsă (3:4). Fugind de datorie mai întâi, apoi ajustând mesajul, Iona trăda o altă fațetă a caracterului său, crezându-se indispensabil împlinirii planului lui Dumnezeu cu cetatea cea mare. Până aici Iona învăța doar jumătate din lecția de care avea nevoie, ”Lucrul acesta n-a plăcut lui Iona și s-a mâniat …” (4:1). Cel puțin era sincer!
O altă posibilă semnificație a numelui său ar fi ”cel care murmură”. Ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă nu acesta era adevăratul lui nume (4:2). Iona ținea la principii mai mult decât la oameni. Interesant de remarcat este faptul că cele patru capitole ale cărții lui Iona vorbesc aproape exclusiv despre periplul fizic și spiritual al trimisului lui Dumnezeu, mesajul profetic propriu-zis reducându-se la o scurtă frază.
Gelu 