Iubire Mare, Credință Mică


Nu contenesc să mă întreb, cum aș fi reacționat în locul lui Toma și mă surprind mereu acordându-mi circumstanțe atenuante. Nu știu cum sunteți voi, dar eu mă aflu tentat să gândesc că aș fi crezut în învierea Domnului, dac-aș fi fost în locul lui. Să fie doar ”wishful thinking”, cum spun frații noștri americani?

Cred că s-ar cuveni să fim mai puțin tranșanți când luăm în discuție îndoiala lui Toma. Ne-am putea întreba, de exemplu, de ce a ales Isus ca ucenic un îndoielnic? Apoi, ne-am putea surprinde gândind că absența sa a fost regizată, cu scopul, desigur nobil, de a oferi cititorilor, prin secole, un imbold spre credință și un avertisment împotriva îndoielii. Sau, poate că mintea ne joacă feste.

Mai întâi, nu cunoaștem motivul absenței lui Toma dintre ucenici în seara zilei învierii. Când vine vorba să judecăm evenimente petrecute cu două milenii în urmă, de multe ori mintea noastră derapează.

Se pare că Toma a fost unul dintre ucenicii cei mai vocali. Pe unii dintre ceilalți nu-i auzim rostind nici măcar un singur cuvânt. Pe Toma îl găsim vorbind în trei ocazii diferite în evanghelia lui Ioan. Mai întâi el ne oferă o doză mare de eroism, când cheamă pe ceilalți ucenici să-L însoțească pe Isus în Iudea, ca să moară împreună cu El (Ioan 11:16). Dacă a fost vorba de loialitate și eroism din partea lui, în acest caz curajul n-a putut fi motivat decât de iubirea sa pentru Domnul. Toma a luat în serios, și la modul propriu, chemarea ”Vino după Mine!” Oriunde și oricând, dar totdeauna urmând pe Domnul. O iubire similară iubirii femeilor, care L-au urmat pe Isus în călătoriile Sale și L-au ajutat cu ce-au putut. Toma L-a iubit pe Domnul până la moarte, femeile L-au iubit și după moarte, mergând la mormânt să-I îmbălsămeze trupul (Ioan 20:13). Pentru Toma moartea împreună cu Isus ajunsese de preferat unei vieți fără El.

Apoi, este dialogul cu Isus consemnat în Ioan 14:5-6.

Dialogul cu ucenicii și cu Domnul înviat îl găsim în capitolele finale din Ioan.

N-ar trebui să uităm că Toma n-a făcut decât să ceară aceleași dovezi pe care ceilalți ucenici le primiseră deja în seara zilei învierii (Ioan 20:20), adică semnele cuielor. Nimic mai mult. Dar fiindcă nu a văzut dovezile, Toma n-a putut să creadă, cel puțin până la proba contrară. Am putea, din nou, să ne întrebăm de ce n-a cerut Toma să vadă chipul Domnului. A înviat Domnul cu un chip diferit, de nerecunoscut pentru ucenici? De fapt cei doi ucenici călătorind spre Emaus nu l-au recunoscut pe Domnul după chip, ci după semnele cuielor din palme, abia când Domnul a frânt pâinea în fața lor. Cât despre ceilalți ucenici, când li s-a arătat Domnul prima dată ei credeau că vă ”un duh”.

A fost necredința sa fost rezultatul absenței sale din mijlocul ucenicilor în seara zilei învierii? Cineva spunea că certitudinile, adică opusul îndoielii, se obțin mai degrabă în cadrul părtășiei credincioșilor decât în izolare sau în singurătate. Absența are întotdeauna consecințe, ca de altfel și prezența …

În final, să nu uităm că, lipsind, Toma n-a avut parte de harul Duhului pe care Domnul înviat L-a suflat peste ucenici, când a rostit cuvintele “Luați Duh Sfânt”. Și n-a auzit nici trimiterea …

Cei doi gemeni ar putea fi Toma cel îndoielnic și Toma cel eroic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s