Viruși


În aceste vremuri am ajuns să gândim în lozinci, pe care ni le furnizează educația și cu care ne îndoapă zilnic media. Le auzim peste tot și le vedem pe unde umblăm după treburile noastre. Prins în trafic, mașina din față arborează cu litere ușor lizibile un mesaj, ”War is not the Answer”.

De parcă n-ar fi conflicte în lume, în jurul nostru, sau chiar în viața personală. De parcă ar exista soluții pașnice la toate problemele care, vrând-nevrând, ne confruntă, ne hărțuiesc și ne amenință.

Proprietarul mașinii din față pare să aibă răspunsuri la toate întrebările și soluții la toate problemele. Te face să te simți mic și neînsemnat. Dacă l-ai întreba, care este totuși soluția, ți-ar ține un discurs lung, plin de lozinci.

Când medicina a descoperit lucrarea virușilor în corpul uman, a început și lupta împotriva lor.

Când virușii ți-au atacat computerul, ți-ai cumpărat cel mai bun program de antivirus.

Când realizezi asaltul neîntrerupt al ideilor nocive asupra minții tale (viruși mentali), cum îl combați? Ca și credincios știi că ai de luptat, ”prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire și de apărare, pe care le dă neprihănirea” (2 Corinteni 6:7). Vei ști, de asemenea, că cel mai bun program de antivirus mental este gratuit și eficient în procentaj de sută la sută. Este Cuvântul lui Dumnezeu.

”Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 10:4-5)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s