La început de an, noi hotărâri (vechi), abandonate în anii trecuți, sunt scoase de la naftalină, scuturate de praf, reciclate și ridicate încă o dată pe prăjina steagului. Mai nimic nou sub norii cenușii ai anului 2020. Steagul înălțat și de data asta, cu nădejdi noi, flutură în văzul lumii eșecurile anilor trecuți. Schimbarea dorită ne scapă printre degete …
Ca una dintre legile de căpătâi ale lumii în care trăim, ne-am aștepta ca schimbarea să fie floare la ureche, dar puține lucruri se dovedesc mai dificile decât schimbările (necesare) în propria ființă, în obiceiuri cimentate de mulți ani. Deși dorința este prezentă și nevoia diagnosticată corect, educația, auto-cenzura, disciplina și altele ca ele, reușesc mai degrabă schimbări de cosmetică interioară, iar remediile oferite cu sutele de ”industria” de specialitate, sunt toate menite a ne altera doar conținutul portofelului.
Ce-i de făcut, totuși? Poate că o constatare de ordin general, pe care toți am experimentat-o în momente cruciale, de criză sau nevoie acută, ne poate veni în ajutor. Scriptura o pune, și de data asta, cel mai bine în (puține) cuvinte,
”Du-te cu puterea aceasta, pe care o ai” (Judecători 6:14). Cu alte cuvinte, apelează la resursele, probabil încă nesondate, ale propriei tale ființe. Rezervorul conține, de regulă, mai multă energie (fizică, psihică și spirituală) decât bănuiești. Mai mult, fără ca mulți oameni să fie conștienți, atât intenția de schimbare în bine, cât și ajutorul suplimentar necesar spre împlinirea ei, vin de Sus, ”Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13.
Apoi, să nu uităm că există un echilibru între nevoia constatată și remediul necesar. Cu cât nevoia este mai mare, cu atât metoda de aplicat mai dramatică. Schimbările profunde pretind măsuri drastice. Apostolul ne duce cu îndemnul, dacă este nevoie, până la punctul limită, ”Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Unele schimbări cer sacrificiu.
Un lucrător creștin în insulele Filipine povestea cum, în timpul celui de-al doilea război mondial toți misionarii au fost adunați într-un lagăr de concentrare. Li s-a permis să ia cu ei doar lucrurile pe care le puteau duce într-un geamantan. Soția lui, o ființă mai slabă, cântărind doar 55 kg, a târât o greutate de 100 de kg pe o distanță de 7 km. La sosirea în lagăr, nici ea și nici soțul ei n-au mai putut ridica valiza de la pământ.
În situații de criză organismul mobilizează resurse latente, nebănuite până atunci, principiul aplicându-se și la situații de natură spirituală.
Gelu 