”Nothing sets a person so much out of the devil’s reach as humility”. (Jonathan Edwards)
Pentru referință, ar fi trebuit să-mi fac o notă cu numele autorului, sau al blogului, pe paginile căruia am citit observațiile de mai jos. Din păcate n-am făcut-o, dar cred că merită supuse considerării noastre.
Autorul observa o interesantă evoluție în epistolele lui Pavel, de-a lungul timpului, privitoare la conștiența de sine în fața lui Dumnezeu și a fraților de credință.
În Galateni, care pare a fi prima lui epistolă, el se identifică pe sine ca ”Pavel, apostol”(1:1).
În 1 Corinteni, la apogeul lucrării sale, el devine în ochii săi, ”cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol”(15:9).
În Efeseni, spre sfârșitul activității sale, Pavel se coboară pe sine de la demnitatea de apostol la nivelul sfinților de rând, ca ”cel mai neînsemnat dintre toți sfinții”(3:8).
În cele din urmă, el se descrie pe sine ca cel dintâi dintre păcătoși (1 Timotei 1:15).
O evoluție în gândire și apreciere de sine cu adevărat interesantă, demnă nu numai de remarcat, ci și de urmat. Este drumul coborâtor al smeririi de sine, după pilda Domnului, care ”S-a smerit și S-a făcut ascultăror până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8). Este, indubitabil, drumul cel mai puțin umblat, dar apostolul a înțeles că este drumul cel mai apreciat, văzut din persepectiva Cerului. Din nou, interesant de observat că smerenia nu este un dar al Duhului, ci o decizie personală, dificilă, costisitoare, contrară valorilor lumii acesteia, dar care, paradoxal, generează un drum ascendent spre asemănarea cu Christos.
F. B. Meyer, un alt creștin care a înțeles principiul ilustrat în viața lui Pavel mărturisește: ”I used to think that God’s gifts were on shelves one above the other, and that the taller we grew in Christian character the easier we could reach them. I now find that God’s gifts are on shelves one beneath the other. It is not a question of growing taller, but of stooping down, to get His best gifts”.
Gelu 