Cei șapte ani de foamete au început să-și arate dinții în Egipt și să muște cu lăcomie și cruzime, gata să înghită rezultatul celor șapte ani de belșug (Genesa 41:2-4), care tocmai se încheiaseră. Oamenii duceau lipsă de merinde, măcar că hambarele Egiptului gemeau sub greutatea grânelor strânse de Iosif în anii precedenți de belșug. Sistemele sociale de asistare a populației nu erau încă inventate în țară, astfel că oamenii erau nevoiți să-și cumpere hrana de toate zilele. Iosif strânsese vreme de șapte ani, acum a sosit timpul ca Iosif să distribuie. Felul cum Iosif a ales să facă grâul disponibil către populație va putea să ni se pară cel puțin curios, ba chiar să-l bănuim ca promotor al unui anume soi de socialism. Iată cum a procedat.
Mai întâi, oamenii au fost nevoiți să cumpere merinde, atâta vreme cât au avut ”argint”. Când s-au epuizat resursele monetare ale populației, Iosif a depozitat întreaga sumă în banca personală a lui faraon.
Următoarea fază în drama foametei a fost pentru populație să renunțe la turmele de animale în schimbul grâului, care avea să le ajungă pentru o vreme. Oricum, seceta îi lăsase fără pășune pentru vitele lor. Din nou, Iosif a strâns toate vitele într-o singură turmă – turma lui faraon.
Ultimul fel de proprietate rămasă pentru egipteni au fost loturile de pământ cultivabil, dar nu pentru multă vreme. Foamea îi aducea din nou înapoi la hambarele de grâu, de data asta cu actul de proprietate în mână, dispuși să-l schimbe pe un sac de grâu. Și astfel, conform ideii lui Iosif, toate pământurile au intrat în posesia lui faraon, cu excepția celor deținute de preoți (47:22).
Mai era ceva pentru oameni de renunțat în schimbul subzistenței zilnice? De data asta simțeau foametea ”pe propria piele” – adică renunțarea la libertate (47:19). Deposedați de orice fel de proprietate, deveniți robii lui faraon, oamenii s-au lăsat apoi mutați în cetăți (47:21) pentru anii rămași ai foametei. În cetăți, aproape de sursele de hrană.
Deposedarea populației de orice fel de proprietate, trecută în totalitate în posesia lui faraon conform planului lui Iosif, precum și mutarea lor în centre urbane, ne aduc aminte de metodele socialiste care nouă nu ne sunt deloc străine. Le-am trăit timp de zeci de ani în țara natală, sub apăsarea socialistă și comunistă.
Dar ce vom zide despre Iosif. Justifică metodele folosite de el a-l eticheta ca promotor al unui tip de socialism antic? La prima vedere, ar putea fi tentant să gândim astfel, dar un pic de îndoială în judecățile noastre nu strică și poate că un alt pic de meditație ne-ar conduce spre concluzii diferite. Mai cu seamă gândindu-ne la istoria ulterioară a poporului Israel în țara Egiptului și la faptul că Iosif a fost dăruit de Dumnezeu cu puterea de pătrundere în lucruri tainice, care lipsește celor mai mulți.
Any clues?
Gelu 