An Nou, sau Om Nou?

Hotărâri vechi, abandonate în cursul anilor trecuți, sunt scoase de la naftalină, scuturate de praf, reciclate și ridicate încă o dată pe prăjina steagului. Mai nimic nou sub norii cenușii ai anului care vine.

Steagul, înălțat cu nădejdi noi, flutură în văzul lumii eșecurile trecutului. Schimbarea dorită și necesară ne scapă printre degete. Ca una din legile de căpătâi ale lumii în care trăim, ne-am aștepta ca schimbarea să fie floare la ureche, dar puține lucruri se dovedesc mai dificile decât schimbările în caracterul personal, în obiceiuri și obișnuințe, cimentate de mulți ani, tot mai greu de urnit din loc.

Măcar că dorința este prezentă și nevoia a fost diagnosticată corect, educația, auto-cenzura, disciplina și altele ca ele, reușesc mai degrabă schimbări de cosmetică interioară, iar remediile oferite cu sutele de ”industria” de specialitate, sunt toate menite a ne schimba doar conținutul portofelului.

Ce-i de făcut, totuși? Poate că o constatare de ordin general, pe care toți am experimentat-o în momente cruciale, de criză, sau nevoie acută, ne poate veni în ajutor. Scriptura o pune, și de data asta, cel mai bine în puține cuvinte, -“Du-te cu puterea aceasta, pe care o ai”(Judecători 6:14).

Cu alte cuvinte, apelează la resursele, încă nesondate complet, ale propriei tale ființe. Rezervorul conține, de regulă, mai multă energie (fizică, psihică și spirituală) decât bănuiești. Mai mult, fără ca mulți oameni să fie conștienți, atât intenția de schimbare în bine, cât și ajutorul suplimentar necesar spre împlinirea ei, vin de Sus. Biblia românească spune, ”Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13), iar versiunea englezească NIV adaugă un spor de înțelegere a procesului, ”for it is God who works in you to will and to act according to his good purpose”.

Apoi, să nu uităm că există un raport între nevoia constatată și remediul cerut de ea. Cu cât nevoia este mai mare, cu atât metoda de aplicat va fi mai dramatică. Schimbările profunde pretind măsuri drastice. Apostolul ne duce cu îndemnul, dacă este nevoie, până la punctul limită, ”Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului”(Evrei 12:4). Unele schimbări cer sacrificiu.

Un lucrător creștin în insulele Filipine povestea cum, în timpul celui de-al doilea război mondial, toți misionarii au fost adunați într-un lagăr de concentrare. Li s-a permis să ia cu ei doar lucrurile pe care le puteau înghesui într-un geamantan. Soția lui, o ființă mai slabă, cântărind doar 55 kg, a cărat (probabil târând-o) o valiză în greutate de 100 de kg pe o distanță de 7 km. La sosirea în lagăr, nici ea și nici soțul ei n-au mai putut ridica valiza de la pământ. În situații de criză organismul mobilizează resurse latente, nebănuite până atunci, principiul aplicându-se și la situații de natură spirituală.

Schimbarea rămâne o permanentă provocare la adresa confortului meu, care-mi este așa de drag. Paradoxal, felul cum reacționez la schimbare îmi arată cât de stabil sunt.

Advertisement