În vreme ce unele evenimente din viața lui Isus au fost de notorietate publică, altele s-au petrecut cu discreție, departe de reflectoarele atenției publice, fiind păstrate sub tăcere pentru o vreme. Abia după înălțarea Sa la cer au fost ‘date publicității’, prin propovăduirea ucenicilor. Unele au ajuns la proeminență datorită Bisericii, fiind ridicate la rang de sărbătoare. Așa a fost cazul Crăciunului.
Nașterea lui Isus a avut loc în anonimat și a fost păstrată sub tăcere, poate tocmai ca să evite o celebrare ce avea potențialul să devină disproporționată, așa cum vedem bine că se întâmplă astăzi. Doar o mână de oameni (simpli, ca păstorii Betleemului, străini, ca magii, și neprihăniți, ca Simeon și Ana) au știut, la vremea respectivă, că Mesia s-a născut. Peste ei a strălucit în acele zile lumina și bucuria Mântuirii venite din cer, în timp ce întunericul împărățea, gros, peste țara lui Zabulon și Neftali.
Iar noi astăzi, cetățeni ai ‘vremurilor viitoare’ (Isaia 9:1), ne mulțumim cu surogate ale bucuriei, pentru obținerea cărora rivalizăm cu vecinul și aproapele nostru. Dacă eșuăm să păstrăm proporțiile în această sărbătoare, primul lucru pierdut va fi adevăratul ei mesaj.
Apoi, în contrast cu nașterea lui Isus, viața Sa a fost publică, în cea mai mare parte a ei, și tot așa a fost și moartea Sa. Învierea și înălțarea la cer au fost, din nou, documentate în cadrul cercului restrâns al ucenicilor.
Sărbătorirea cu mare pompă a unui eveniment își are capcanele ei. În cazul Crăciunului, va fi util să realizăm că ‘Irod’ tolerează cu viclenie Pruncul în timpul sezonului de iarnă, câtă vreme este zugrăvit doar ca un copilaș adorabil în leagăn. El știe că, pe nesimțite, Pruncul va fi eclipsat în dosul mormanului de cadouri îngrămădite sub pomul de Crăciun, care împreună cu sărbătoarea în sine, se prefac în esența evenimentului comemorat, înlocuind Persoana. Accentul sărbătorii se deplasează de la El spre noi.
Curând Irod va căuta să ucidă Pruncul în fiecare inimă, în care-L va găsi onorat și iubit. Poate prin uitare, poate prin neglijare, înăbușit în goana preocupărilor zilnice, prefăcându-ne viața în Egiptul exilului vremelnic al Pruncului urmărit de soldații lui Irod cu săbiile scoase. Și nu puțini din cei ‘de la doi ani în jos’, în înțelegerea și împlinirea cuvintelor Scripturii, vor cădea victime …
Vorbim cu evlavie în biserici de ‘sărbătoarea nașterii Domnului’, dar în casele noastre sărbătorim un Crăciun nu prea diferit de varianta păgânească a vremii în care trăim. Am uitat că Noul Testament nu poruncește o sărbăboare a nașterii lui Isus Christos și că Vechiul Testament deplânge deturnarea sărbărtorilor de la scopul lor inițial și asocierea lor cu păcatul, o primejdie mereu prezentă (Isaia 1:13-15).
Gelu 