Să ne Folosim de Verb


Simon Petru întreba, ”Doamne, de câte ori să iert pe aproapele meu ..?”

Eu aș putea întreba astăzi, cât de des ar trebui să mulțumesc Domnului meu? Devreme ce există un ilustru precedent al iertării, mi-e ușor să răspund – tot atât des pe cât de dese sunt beneficiile de care mă bucur din partea Sa. Cu cât mai des o fac, cu atât mulțumirea se va ridica la nivel de atitudine. Iar numele acestei atitudini este recunoștință. Cuvântul cheie, recomandat de apostol, când vine vorba de mulțumiri, este ”totdeauna” (Efeseni 5:20).

V-ați întrebat vreodată de ce Scriptura insistă să aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale? Dacă un binefăcător uman ar pretinde același lucru, l-am eticheta ca egoist. Dumnezeu așteaptă recunoștință de la noi, ca să ne ferească de eroarea fatală de a atribui altcuiva binefacerile Sale (Ieremia 2:27). Sau chiar nouă înșine (Deuteronom 8:17; 9:4). Amândouă sunt înclinații firești și pericolul în ele este idolatria.

Ați știut că Isus ridică recunoștința la nivel de iubire? O scurtă pildă ne-o confirmă (Luca 7:36-50). Găsim în textul acesta o diferență surprinzătoare între percepția spirituală a unui fariseu și a unei femei păcătoase cu privire la identitatea lui Isus. Pentru fariseu Isus era un om (vers 39), căruia i se adresa politicos cu apelativul de ”învățător” (40). Condescendența este doar o altă formă de judecată, pe care o întâlnim frecvent la farisei, de data asta vizând atât pe musafir, cât și pe femeia nepoftită la masă.

Se prea poate că fariseul a invitat pe Isus cu intenția de a-L testa și, dacă acesta i-a fost scopul, a găsit repede răspuns la investigațiile lui în toleranța Învățătorului pentru femeie (”omul acesta , dacă ar fi un proroc, ar ști …”). Concluzia lui, introdusă prin conjuncția ”dacă”, sugerează negația. În opinia lui, Isus nu era proroc.

Detectând procesul mental al fariseului, Isus răspunde cu o pildă, din a cărei morală, din nou surprinzător, aflăm că El echivalează recunoștința cu iubirea, ”care din ei îl va iubi mai mult?” (42), ca urmare a faptului că le-a iertat datoria. Apoi, aplicând la femeia păcătoasă raportul între datoria iertată și recunoștința cuvenită, Isus afirmă că păcatele ei, ”care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult”. Numitorul comun în acest raport este sau ”mult”, sau ”puțin”, depinde de noi.

Dacă nu suntem prea ocupați cu pregătirile pentru sărbători, avem ocazia să observăm că, vorbind despre recunoștință, sau mulțumire, verbul are o mai mare circulație și greutate decât substantivul. A mulțumi, a aduce mulțumiri, a fi recunoscător, aceste expresii verbale ne spun că acțiunea contează, nu doar simpla definire a unei atitudini, care prin ea însăși nu este discernibilă. Recunoștința trebuie exprimată prin cuvinte și fapte.

Demnă de semnalat este, de asemenea, relația între credință și dragoste, pe care apostolul Pavel o expune în Galateni 5:6, când afirmă despre credință că ea lucrează prin dragoste. Credința are nevoie să se exprime pe sine și o face prin dragoste. Recunoștința, la rândul ei, este dragoste și se exprimă cel mai bine prin fapte, exact cum a procedat femeia păcătoasă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s