“Timposibil”


„Time is a dressmaker specializing in alterations” (Faith Baldwin).

Mi se pare inspirat titlul blogului ”Timposibil”, oferind cititorului latitudinea de alegere în chestiunea controversată a ”timpului”. Este el timp-posibil sau t-imposibil?!

Ca fiinţe raţionale ce suntem (ar trebui să fim), ne raportăm la trecut şi la viitor; primul ca o bancă de experienţe trăite şi sursă de concluzii de tras; al doilea ca un câmp de posibilităţi larg deschis înainte. Deşi nu poate fi schimbat, trecutul rămâne un excelent învăţător, pentru cine-şi pleacă urechea la sfaturile lui, uneori strigate asurzitor, alteori abia şoptite. Viitorul, la rândul lui, se poate planifica în nenumărate feluri şi clădi în consecinţă, ori trăi la voia întâmplării. Faptul că este încă necunoscut minţii nu înseamnă a fi exclus din planificare, dimpotrivă, ideea de planificare n-ar avea sens fără noțiunea de viitor. De trăit viața, însă, n-o putem face decât la prezentul continuu.

Trecutul şi viitorul – iată compartimentele timpului, primul sinonim cu istoria, al doilea încă fără substanţă. Intervalul dintre ele, reductibil la așa-zisa ”clipă prezentă”, este sinonim cu mişcarea. Nimeni și nimic nu stă pe loc în creația lui Dumnezeu. Noţiunea de “timp” este pur convenţională, fără existență reală. Ceea ce numim “timp”, este de fapt perceperea mişcării și felul cum o măsurăm. Ornicele, naturale, sau făcute de mâini omeneşti, nu fac decât să înregistreze necontenita curgere a mişcării. O maximă, atribuită lui Albert Einstein, spune că singura rațiune de a exista a timpului ar fi ca evenimentele să nu se întâmple toate deodată.

În cartea Genesei citim că “Dumnezeu a zis: “Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne, care să arate vremile, zilele şi anii” (1:14). Ideea este de periodicitate. Mişcarea de rotaţie a pământului în jurul axei sale şi în jurul soarelui, are ca rezultat alternarea zilei şi a nopţii și împărțirea anului în sezoane. Fără periodicitate, ideea de timp nu ar fi posibilă, iar secunde, ore, săptămâni și luni, nu sunt decât unelte de fabricație umană, cu care navigăm pe agende și calendare.

”Clipa” prezentului (între trecut și viitor) nu ticăie decât pe ornice. În realitate viața se scurge liniar, purtată pe aripile mișcării perpetue. Unităţile de măsurare a ”timpului”, cu care operăm în viaţa cotidiană sunt urmarea mişcării ciclice a pământului, a corpurilor cereşti și a materiei în general (la nivelul universului mare și a celui mic). (”Timpul” este pentru mișcare ceea ce evenimentele sunt pentru istorie – o chestiune de percepție.)

Dacă-l socotim ca real, “timpul” crează iluzia unui capital, de care am dispune, pe care l-am putea controla şi manipula în folosul nostru, sau pur şi simplu irosi (fără folos). Expresii ca “a avea timp”, “a aştepta”, “a petrece timp”, reflectă lingvistic această iluzie. Nu putem poseda un lucru fără existenţă reală, oricât de util ar fi aspectul convenţional al lui pentru organizarea practică a vieţii. Nu posedăm timp, ci suntem supuși mișcării și singurul câștig ar fi să valorificăm mișcarea în care suntem implacabil încadrați.

De îndată ce înlocuim termenul de “timp” cu “mişcare”, perspectiva asupra vieţii se schimbă în mod dramatic. Dintr-odată, nu mai “avem timp”, ci ne vedem modelaţi prin schimbare, fenomen general, care nu cunoaşte oprire. Ne schimbăm imperceptibil, dar implacabil, nu “clipă de clipă”, ci pas cu pas, mişcare cu mişcare, efort cu efort, în ritmul astronomic şi fiziologic al tuturor lucrurilor, fenomene cărora nu ne putem sustrage. În același timp, noțiunea de ”timp” ne este atât de familară, practică și utilă, încât ne-ar veni greu să operăm fără ea, de la deșteptare până la ațipire.

Când ne privim în oglindă, constatăm urmările schimbării în propria fiinţă. Numai că, privindu-ne chipul atât de des, transformarea căreia îi suntem supuși ne scapă ”pe termen scurt”. Din cauză că are loc incremental, în unităţi infime, nu percepem modificările decât în urma unor acumulări repetate, pe parcursul unor perioade extinse de ”timp” (ca să folosim expresiile cu care suntem familiari).

One thought on ““Timposibil”

  1. E timpul să ne dăm seama că timpul nu poate fi nici așteptat, nu poate nici aștepta după noi. Prea mult timp am crezut că îl vom avea în tot timpul. De la un timp, însă, ne maturizăm și ne dăm seama că pe timpuri arătam într-un fel în oglindă, iar acum – cu totul altfel. În același timp, și cei din jurul nostru au pățit același lucru. Dubioasă treabă. Dar că încă arătăm bine. Deci încă nu ne-a sosit timpul. Atunci ar fi cazul să folosim timpul prezent cât mai bine! Sau, pardon, mișcarea! 🙂

    Și la mulți ani plus la reauzire!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s